Firea sare în apărarea Diasporei după declarațiile lui Bădălău: „Mama mea a lucrat 10 ani în Italia”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Românii care muncesc străinătate trimit bani familiilor rămase acasă și contribuie la creșterea economică, ei trăiesc permanent cu dorul de țară în suflet și trebuie respectați, scrie, vineri seara, pe Facebook, Gabriela Firea, care spune că nu este de acord cu declarațiile lui Nicolae Bădălău.

„Mama mea a lucrat 10 ani în Italia. Fratele meu, 6 ani. Am multe rude, prieteni și foști colegi care lucrează în Italia, Spania, Germania, Israel, chiar în Statele Unite ale Americii. Nu pot fi de acord cu declarațiile din ultimele ore despre ce reprezintă diaspora. Nu vreau să polemizez cu proprii colegi de partid, nici să ies în evidență, dar tăcerea mea, și a celorlalți colegi, ar însemna că toți gândim la fel", a scris primarul general, Gabriela Firea, pe Facebook, referindu-se la declarațiile lui Nicolae Bădălău, despre românii din Diaspora.

Firea spune că fiecare trebuie să înțeleagă faptul că orice declarație publică a unui politician, precum și orice acțiune, este „sub lupa presei și a opiniei publice. Pentru că așa este normal în democrație".

„Să nu uităm că românii care muncesc în afara țării trimit bani familiilor rămase acasă și contribuie decisiv la creșterea economică. Dar, cel mai important, trăiesc permanent cu dorul de țară în suflet. Trebuie respectați, pentru că sunt frații noștri", a mai scris Firea.

Reacțiile mai multor politicieni vin după ce Niculae Bădălău a declarat vineri, într-o conferință de presă, că este „o nebunie" să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind „fetele alea de le duc ăștia", scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel