Finlanda, restricţii de călătorie pentru mai multe state: "Revenirea din aceste ţări va duce la carantină şi probleme"

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Finlanda a anunţat miercuri că va reintroduce restricţii de călătorie pentru ţări care în ultimele luni au fost considerate destinaţii sigure, printre care alte state nordice şi Germania, în vederea limitării răspândirii COVID-19, transmite Reuters.

Călătoriile dinspre Islanda, Grecia, Malta, Germania, Norvegia, Danemarca, Irlanda, Cipru, San Marino şi Japonia spre Finlanda vor fi limitate la deplasări esenţiale începând cu 24 august, persoanele ce revin din aceste state având obligaţia să se izoleze la domiciliu timp de 14 zile, a explicat ministrul de interne finlandez Maria Ohisalo.

Anterior acestui anunţ, Finlanda a restricţionat deja călătoriile către şi dinspre majoritatea ţărilor din lume.

În luna iunie, guvernul de la Helsinki a stabilit un nivel maxim de 10 noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori timp de două săptămâni pentru ca o ţară să fie considerată destinaţie sigură.

Treptat, Finlanda a înlăturat ţări de pe lista destinaţiilor sigure în condiţiile în care al doilea val al pandemiei de coronavirus s-a extins de la o ţară la alta.

''Mesajul nostru ferm este că trebuie evitată deplasarea către ţări cu risc. Revenirea în Finlanda din aceste ţări va duce la carantină şi probleme'', a declarat ministrul finlandez al transporturilor şi comunicaţiilor Timo Harakka.

În luna iunie, guvernul de la Helsinki a stabilit un nivel maxim de 10 noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori timp de două săptămâni pentru ca o ţară să fie considerată destinaţie sigură. Aceste indicator era marţi de 5,2 la 100.000 de locuitori, printre cele mai mici rate din Europa, potrivit Centrului european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDPC).

Până marţi la prânz, în Finlanda s-au înregistrat 7.776 cazuri de COVID-19 şi 334 decese cauzate de această boală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel