Eurovision 2023 România. Piesele care s-au calificat în finală 

Bogdan Bolojan / 10 ian 2023, 21:42

Televiziunea Română anunță că au fost selectate piesele din selecția națională Eurovision 2023. 

Iată piesele care s-au calificat în finala Eurovision 2023, selecția națională:

1. Deiona, "Call on me"
Andrea-Ioana Stoica (Deiona) are doar 17 ani şi, chiar dacă a intrat relativ recent în lumina reflectoarelor, îşi tratează meseria de artist cu seriozitate, iar motto-ul după ea care se ghidează este "De aici doar în sus!". A câştigat în 2018 Trofeul Festivalului Naţional "All for music" şi, tot în 2018, Marele Trofeu la Festivalul "Lumini Sonore" by Ozana Barabancea. Este artist interpret la Shark Records începând din 2022, sub numele de scenă DEIONA.

3. Andrada Popa, "No time for me"
Andrada Popa este o cantautoare şi actriţă, încă de la o varstă foarte fragedă. Ea a reprezentat România la Eurovision Junior în 2008, în Cipru şi a câştigat, de-a lungul anilor, pâna la vârsta de 25 de ani, peste 30 de premii şi trofee la festivaluri muzicale naţionale şi internaţionale. După 4 sezoane de participare în serialul Pariu cu Viaţa şi 3 turnee naţionale alături de La La Band, Andrada s-a mutat în Londra pentru a studia la Musical Theatre la London College of Music. Tot acolo, ea şi-a început colaborarea cu Universal şi Sony Music UK, pentru care a compus şi interpretat melodii.

4. Ocean Drive, "Take you home"
Trupa, alcătuită patru tineri originari din Baia Mare - Condor Andrei-Glad, Dunca Alin-Mihai, Dragoş David-Andrei şi Czol Laszlo, îşi face debutul chiar în finala Selecţiei Naţionale Eurovision, "Take You Home" fiind prima piesă produsă de ei. Chiar dacă fiecare membru are peste 12 ani de activitate muzicală, sunt împreună sub numele de Ocean Drive din data de 17 Septembrie 2022.

8. Amia, "Puppet"
Maria-Alexia Troacă (Amia), la numai 19 ani, are în palmares câteva diplome importante, dintre care enumerăm Premiul I la Festivalul Naţional "Florentin Delmar" Focşani 2021, Grand Prix 2020 la Concursul Internaţional "Good Vibes" by Adina Sim. Este artist Shark Records, sub numele de scenă AMIA, începând cu anul 2022.

9. Andrei Duţu, "Statues"
Tânărul artist este născut în Bucureşti în urmă cu 28 de ani şi a trăit o perioadă la Londra, unde a studiat muzica şi a format o trupă, Unknown Chapters, cu debut în 2020. Are obţinută diploma First Class Honours - Creative Musicianship - Vocals - Performance la University of West London, Londra (2016 - 2019) şi diploma de merit Double grade Distinction Merit BTEC Level 3 - Music Diploma la Wigan and Leigh College (2014 - 2016), Awarded Student of the Year (2016). A fost finalist (runner-up/locul 2) X Factor România, ediţia a zecea, din 2021.

10. Theodor Andrei, "D.G.T. (Off and on)"
Theodor Andrei are 19 ani şi este solist vocal, compozitor, textier, orchestrator şi actor. Acesta a
obţinut peste 200 de premii în festivaluri naţionale şi internaţionale de muzică, cu peste 100 de melodii compuse. În anul 2022, a primit Premiul Myosotis pentru cea mai bună creaţie a unui cantautor, pentru piesa "Artist" (muzica şi versuri Theodor Andrei) de pe albumul "FRAGIL". De asemenea, deţine Marele Trofeu al Festivalului "Mihaela Runceanu" 2022 şi Marele Trofeu al Festivalului "Alexandria Pop Fest" 2022. Este semifinalist al primului sezon Vocea României Junior (2017) şi concurent până la faza bootcamp la X Factor România (2020).

16. Steven Roho x Gabriella x Formaţia Albatros,"Lele"
Roşu Stefan Alexandru (Steven Roho) este un fost sportiv fascinat de muzică şi care, în urmă cu câţiva ani, a făcut tranziţia către aceasta. A devenit interpret, compozitor şi producător, iar din anul 2012 este component al formaţiei Albatros. În anul 2018 a participat la X Factor România, unde a ajuns până în etapa de bootcamp.

Eurovision 2023 România. Piesele din finală



Gabriela Lazăr (Gabriella) a început să cânte din copilărie, însa abia la varsta de 16 ani şi-a facut debutul pe scenă, în cadrul unui festival de teatru în limba franceză, la Douai. A fost concurentă la X Factor în anul 2015, unde a ajuns şi ea, tot până în etapa de bootcamp. A participat la turnee prin toată ţara şi în străinătate şi a cântat în deschidere pentru Rihanna, la Festivalul Neversea.

Formaţia Albatros a fost înfiinţată în 1990 de Lapadat Ştefan Cristian, un pasionat al muzicii underground şi care, dintotdeauna a simţit nevoia să se exprime artistic prin zecile de melodii pe care le compunea sau le interpreta. Alături de Melcescu Marian, instrumentist în Formaţia Albatros, au avut împreună o activitate susţinută în domeniul muzical.

20. Aledaida, "Bla Bla Bla"
Adela Purcel (Aledaida) este din Cluj şi are 24 de ani. A urmat cursurile Şcolii Populare de Arte, specialitatea Canto Muzică Uşoară şi a participat la câteva concursuri la care a primit premiul I.
Pe parcursul liceului a cochetat şi cu teatrul. În urmă cu un an de zile, a lansat prima ei melodie, aceasta depăşind 700 000 de vizualizări.

26. Adriana Moraru, "Faralaes"
Adriana Moraru este româncă prin naştere, însă este plecată de 21 de ani în Spania, unde locuieşte în prezent. De la vârsta de 6 ani a început să studieze solfegiul, vioara, pianul, canto clasic şi multe altele. A participat la emisiunea Ploaia de stele, a câştigat distincţii la mai multe festivaluri muzicale şi la un Concurs de karaoke naţional, la numai 14 ani. A avut colaborări cu DJ şi producători cunoscuţi de la casele de discuri Blanco y Nero şi Kurtuva Music.

29. Maryliss, "Hai vino"

Maria-Eliza Avramescu (Maryliss) a studiat canto şi a absolvit Şcoala Populară de Arte la o vârstă foarte fragedă. Ea are o trupă, împreună cu care a participat la foarte multe evenimente culturale. În anul 2020, a concurat la Bega Music Festival, un festival organizat în Timisoara, la secţiunea de creaţie, unde piesa ei s-a calificat pe locul al doilea şi în 2016 a participat la Vocea României, experienţă care a dus-o până în etapa knockout-urilor.

32. JaxMan "Bad&Cool"
Erin Dăneţ (Jax Man), în vârstă de 24 de ani, s-a apropiat de muzică încă de la vârsta de 6 ani, atunci când a descoperit magia tobelor, apoi a urmat chitara, dar pentru că şi vocea îi era deosebită, a început sa cânte într-un cor. Când avea 11 ani s-a mutat împreună cu părinţii în Belgia, dar s-a întors singur în România peste numai câţiva ani, pentru a urma Liceul de Muzică din Braşov, oraşul său natal. În adolescenţă, a descoperit pasiunea pentru partea de compoziţie şi producţie muzicală, a reuşit să îşi împlinească visul şi să pună bazele propriului studio, Shark Records.

35. Andreea D Folclor Orchestra, "Periniţa mea"
Andreea Păduraru (Andreea D) este o interpretă cu o importantă activitate internaţională. A colaborat cu Sasha Lopez, ceea ce i-a adus numeroase premii internaţionale, incluzând două discuri de aur pentru vânzările din Canada şi Japonia şi peste 75 de milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, a lucrat cu Dj Sava pentru două melodii de succes. Din 2011, artista îşi începe cariera solo, lansând piese care au strâns milioane de vizualizări pe YoTube. În anul 2022, Andreea D alături de compozitorul Silviu Paduraru, au înfiinţat un nou proiect, "Andreea D Folclor Orchestra" pentru a readuce în atenţia publicului folclorul şi tradiţiile româneşti, dar interpretate într-o manieră modernă.

Piesele finaliştilor pot fi vizionate pe contul de YouTube al Televiziunii Române, în varianta lor originală, aşa cum au fost înscrise în concurs, accesând link-ul: https://www.youtube.com/playlist?list=PLxO8-C91Lp93CR184VtgjnS47nlYpfKZN.

În perioada imediat umătoare, TVR va realiza videoclipurile de studio, acordând şanse egale pentru toţi concurenţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0