Tatiana Roșca, de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova consideră conceptul de identitate etnică ca „fiind legat de componenta subiectivă, implică un proces, prin care individul achiziționează conștiința de a fi membru al unui anumit grup, împreună cu valoarea și înțelesul afectiv atribuit apartenenței.” Autoarea este de părere că „în acest caz, nu vorbim despre un proces de aderare imperturbabilă, ci despre o dinamică de evoluție, care necesită o poziționare precugetată de tip psihologic” și că „astfel, identitatea etnică se prezumă ca: realitate subiectivă; se fundamentează pe importanța atribuită propriei apartenențe etnice; nu se suprapune complet cu cultura, limba și teritoriul; se conduce după ideea că toate grupurile umane sunt rezultatul proceselor de interacțiune dintre unii și alții; reprezintă rezultatul unui proces de negociere dintre individ și grupurile sociale; implică un atașament rațional față de propriile origini (identificare etnică)” în acest sens, autoarea consideră că se poate afirma că identitatea etnică se bazează pe convingerea (subiectivă) de a se angaja și de a împărtăși sistemele de credință, valorile, tradițiile și obiceiurile unui anumit grup sau comunitate, din care derivă ideea și reprezentarea de sine” în articolul științific „Particularitățile identității etnice ale adolescenților moldoveni din diasporă”[1].
O provocare socială imensă
Lucrarea a apărut în contextul actualității temei „nuanțată de transformările sociale în curs de desfășurare ca urmare a fluxurilor de migrație specifice Republicii Moldova, care tind să includă un segment comunitar foarte important, cel al copiilor și adolescenților, invizibil până acum câțiva ani.” Autoarea consideră că aceasta „este o provocare socială imensă, întrucât marchează sfârșitul iluziei privind prezența lor temporară în alte țări, constituind totodată oglinda realității actuale, care reflectă atât imaginea Republicii Moldova, cât și imaginea țărilor-gazdă drept indicatori de referință în parcursul lor de integrare.” Ea scrie că „în contextul dat, apariția copiilor imigranți pe scena publică, trezește anumite dileme legate atât de evoluția migrației individuale spre una de tip familial, care își pune amprenta pe incluziunea lor socială, socializarea școlară și stabilirea relațiilor cu semenii din țara-gazdă, cât și a celor care țin de suferința în urma alegerii căii de migrație de către părinții lor și de consecințele care alimentează condiția lor de suspendare între două lumi: cea a țării de origine și cea a țării în care cresc.”
Ipoteza de cercetare a lucrării elaborate de doamna Roșca a pornit de la identitatea etnică a adolescenților moldoveni imigranți în Italia care „este diferită de cea a adolescenților moldoveni din Republica Moldova, având în vedere gradul și conținutul componentelor etnoidentitare (cognitivă, afectivă, axiologică), determinate de contextul sociocultural de trai.”
Ce este identitatea etnică[2] - importanța atribuită propriei apartenențe etnice
Conceptul de identitate etnică, pe de altă parte, fiind legat de componenta subiectivă, implică un proces, prin care individul achiziționează conștiința de a fi membru al unui anumit grup, împreună cu valoarea și înțelesul afectiv atribuit apartenenței, scrie Roșca. „Totuși, în acest caz, nu vorbim despre un proces de aderare imperturbabilă, ci despre o dinamică de evoluție, care necesită o poziționare precugetată de tip psihologic. „Astfel, identitatea etnică se prezumă ca: realitate subiectivă; se fundamentează pe importanța atribuită propriei apartenențe etnice; nu se suprapune complet cu cultura, limba și teritoriul; se conduce după ideea că toate grupurile umane sunt rezultatul proceselor de interacțiune dintre unii și alții; reprezintă rezultatul unui proces de negociere dintre individ și grupurile sociale; implică un atașament rațional față de propriile origini (identificare etnică). Prin urmare, se poate afirma că identitatea etnică se bazează pe convingerea (subiectivă) de a se angaja și de a împărtăși sistemele de credință, valorile, tradițiile și obiceiurile unui anumit grup sau comunitate, din care derivă ideea și reprezentarea de sine.”susține autoarea citându-l pe Jean Phinney .[3]
Modelul lui Jean Phinney
Modelul lui Jean Phinney[4] privind dezvoltarea identității etnice a adolescenților prezintă trei etape principale: identitatea etnică neexaminată, căutarea (sau moratoriul) identității etnice și dobândirea identității etnice. De aici rezultă că aceste etape descriu modul în care indivizii dezvoltă un sentiment de apartenență și înțelegere legat de originea lor etnică sau rasială.
Identitatea etnică neexaminată – „indivizii aflați în această etapă pot să nu-și fi explorat activ etnia sau pot accepta pasiv opiniile culturii dominante. Aceasta poate fi caracterizată printr-o lipsă de interes în explorarea etniei sau printr-o tendință de a adopta convingerile altora.”
Căutarea/Moratoriul identității etnice – „Această etapă implică o perioadă de explorare activă și chestionare a propriei etnii. Indivizii se pot angaja în activități pentru a afla mai multe despre contextul lor cultural, cum ar fi cititul, participarea la evenimente culturale sau discuțiile cu familia și prietenii. Această etapă poate fi provocatoare din punct de vedere emoțional, pe măsură ce indivizii se confruntă cu propria identitate.”
Realizarea identității etnice – „în această etapă finală, indivizii au un simț clar al identității lor etnice și simt un puternic sentiment de apartenență. Au un simț pozitiv și sigur al contextului lor etnic și își pot naviga experiențele biculturale sau multiculturale.”
Modelul lui Phinney este deosebit de relevant pentru înțelegerea modului în care adolescenții și tinerii adulți își dezvoltă simțul de sine în contextul contextului lor etnic sau rasial, susține sursa citată mai sus.
Roșca pornește de la modelul antropologilor Warner W. și Strola L.[5] , pe care îi citează și propune „o clasificare complexă a generațiilor formate în urma migrației: „Scara generală de clasificare a generațiilor etnice”, unde imigranții constituie „Generația P” (Generația Parentală), făcând o distincție evidentă între imigranții adulți „P 1” și copii sosiți în țara ospitalieră, până la vârsta de 18 ani „P 2”, care reprezintă generația-punte între imigranții adulți și copii născuți în țara ospitalieră. Astfel, generațiile definite ca „P 1” sunt considerate de unele comunități ca „imigranți P 2” (half immigrant), ceea ce înseamnă pe jumătate imigrant” susține aceasta.
Generațiile succesive
Ea evidențiază și generațiile succesive citând[6] alți autori[7] care au fost inspirați de modelul cercetătorilor Warner W. și Strola L., arătând „o diferențiere între prima generație de migrați, care a ajuns în țara de destinație la maturitate și cei care au emigrat fiind copii sau adolescenți. Astfel, „Generația 1,5 G”, este reprezentată de copii cu vârsta de 6-12 ani, care au inițiat traseul școlar în țara de origine, după care au fost aduși în țara gazdă; „Generația 1,25 G”, este constituită de copii care au emigrat la vârsta de 13-17 ani, iar „Generația 1,75 G” este compusă de copii care au emigrat la vârsta preșcolară de 0-5 ani. Ambele clasificări: „P 1”, „P 2” și delimitarea zecimală „1,5 G”, „1,25 G”, „1,75 G”, conduc la accepțiunea generațiilor fracționate sau a imigranților involuntari, impactul lor fiind considerabil la formarea „diasporei noi, cea a copiilor”, un joc de cuvinte, care subliniază dispersia acestora într-o lume nouă, „într-o epocă a diasporei”.
În concluzie, putem sublinia doar complexitatea contextului psihologic în care se formează noile generații etnice, unde fiecare factor de vârstă implică interacțiuni diferite, în etape de dezvoltare psihologică diferite.
Sursa fotografii: www.pexels.com
[1] Teza a fost elaborată în cadrul Școlii Doctorale a Universității Libere Internaționale din Moldova, Chișinău, 2024
[2] ROȘCA, T. Componente etnoidentitare. Studiu cross-cultural comparativ. În: Materialele Conferinței Științifice Internaționale: Preocupări contemporane ale Științelor Socioumane, Ediția a XIII-a. Chișinău, 1-2 decembrie, 2022, p. 135-144. ISBN 978-9975-165-61-7.
[3] PHINNEY, J.S. Stages of Ethnic Identity Development in Minority Group Adolescents. In: The Journal of Early Adolescence, 1989, nr. 9, p. 34-49. DOI 10.1177/0272431689091004
[4] https://www.cliffsnotes.com/study-notes/20327543
[5] WARNER, W.L., STROLE L. The Social Systems of American Ethnic Groups. Greenwood: Praeger, 1976. 261 p. ISBN 0837185025.
[6] AMBROSINI, M. Sociologia delle migrazioni. Bologna: Il Mulino, 2011. 176-180 p. ISBN 9788823817500
[7] RUMBAUT, R. G. Paradoxes (And Orthodoxies) of Assimilation In: Sociological Perspectives. New York: SAGE. 1997, nr. 3, vol. 40. p. 483-51. DOI 10.2307/1389453.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
