Emmanuel Macron, învestit pentru noul mandat în fruntea Franței: "Trebuie să inventăm o nouă metodă"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Emmanuel Macron a fost învestit sâmbătă la Palatul Elysee în funcţia de preşedinte al Franţei pentru un nou mandat de cinci ani, cu câteva zile înainte de începerea oficială acestui al doilea mandat, transmite AFP.

După ce preşedintele Consiliului Constituţional, Laurent Fabius, i-a confirmat victoria în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat în 24 aprilie, Macron a cerut într-un scurt discurs să se acţioneze fără încetare pentru ca Franţa să fie o naţiune mai independentă şi mai puternică.

Potrivit DPA, a apărut o mică discrepanţă în timpul inaugurării când Laurent Fabius a anunţat rezultatele alegerilor. Preşedintele Consiliului Constituţional a oscilat vizibil în privinţa numărului de voturi exprimate pentru Macron şi a sfârşit prin a anunţa un rezultat incorect din cauza unei erori numerice.

Într-o ţară în care preşedinţii sunt rareori realeşi, Macron a obţinut 58,5% din voturi în turul al doilea în faţa extremei drepte Marine Le Pen, în ciuda opoziţiei puternice faţă de politicile sale pro-business şi a propunerii de a creşte vârsta de pensionare, comentează Reuters.

Macron: Sunt conștient de gravitatea vemurilor



Macron, în vârstă de 44 de ani, este primul preşedinte francez din afara unui guvern de coaliţie care a fost reales de la formarea celei de-a cincea Republici, în 1958.

''Sunt conştient de gravitatea vremurilor'', a spus el la începutul discursului său, referindu-se în special la războiul din Ucraina, în faţa a aproximativ 450 de personalităţi invitate, insistând asupra necesităţii de a ''acţiona fără încetare'', relatează France Presse.

El a vorbit despre necesitatea de a inova într-un moment în care lumea şi Franţa se confruntă cu provocări fără precedent şi a afirmat că al doilea mandat va fi "nou" şi nu o continuare a primului.

''Trebuie să inventăm împreună o nouă metodă, departe de tradiţii şi rutine obosite, cu ajutorul căreia să construim un nou contract productiv, social şi ecologic", a declarat el, promiţând că va acţiona cu "respect" şi "consideraţie". Macron a vorbit despre cum să facă şcolile mai incluzive, să facă sistemul de sănătate mai accesibil şi să creeze o nouă pace în Europa.

De asemenea, a subliniat preocupările globale legate de mediu şi s-a angajat în faţa tinerilor să lase "o planetă mai locuibilă şi o Franţă mai vie, mai puternică".

În sală se aflau predecesorii săi Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande, familia sa, inclusiv soţia sa Brigitte, prieteni ai săi, membrii guvernului, cu premierul Jean Castex în frunte, precum şi principalii lideri ai celor două camere ale Parlamentului, alături de alte categorii de invitaţi - îngrijitori, aleşi locali, lideri ai comunităţii şi sportivi - întruchipând priorităţile declarate ale noului mandat prezidenţial.

Macron își începe oficial cel de-al doilea mandat pe 14 mai



Ceremonia, desfăşurată în Salle des Fetes (Sala de festivităţi), cea mai mare şi mai prestigioasă sală a Palatului Elysee, a fost transmisă în direct pe toate canalele principale de televiziune.

Oficial, cel de-al doilea mandat al lui Macron va începe pe 14 mai. Până atunci, el va participa duminică la festivităţile care marchează aniversarea victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste la 8 mai 1945, iar luni, de Ziua Europei, este aşteptat la Strasbourg pentru a se adresa Parlamentului European. În aceeaşi zi, va merge la Berlin pentru a se întâlni cu cancelarul german Olaf Scholz - prima sa călătorie în străinătate după ce a fost reales.

Învestirea lui Macron marchează sfârşitul unei campanii electorale şi deschiderea alteia - pentru alegerile legislative din iunie, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel