Două trenuri s-au ciocnit în Germania. Există victime

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Două trenuri s-au ciocnit în Germania. Există victime
Două trenuri s-au ciocnit în Germania. Există victime

Două trenuri s-au ciocnit luni, în Germania.  Accidentul feroviar a avut loc în apropiere de Munchen.

Potrivit primelor informații, cel puțin o persoană a murit, iar alte 40 zeci au fost rănite, unele în stare gravă, relatează merkur.de.

 Există, de asemenea, persoane încarcerate. La fața locului se află numeroși membri ai serviciilor de intervenție.

Un purtător de cuvânt al poliției din Munchen a confirmat că numărul de răniți este "cu două cifre", fără a preciza situația exactă.

Jurnaliștii de la Merkur scriu că evenimentul s-a produs în apropiere de stația Ebenhausen-Schäftlarn.

 

Două trenuri s-au ciocnit în Germania. Există victime

 

Ancheta asupra accidentului feroviar este încă în curs,  a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Munchen, Andreas Franken. Nici identitatea victimei are a murit nu a fost clară imediat. De asemenea, nu existată informații exacte despre gravitatea rănilor celorlalte victime.

În calitate de operator al S-Bahn, Deutsche Bahn (DB) a anunțat inițial prin Twitter că există un obstacol pe calea feroviară, în zona dintre Ebenhausen-Schäftlarn și Baierbrunn. Prin urmare, traseul a fost închis, iar pasageri iau fost preluați de autobuze. 

Anul trecut, în august, un accident similar celui de luni după-amiaza a fost prevenit la limită, în apropiere de Icking. La fel ca și acum, două trenuri rulau unul spre celălalt, din direcții opuse, pe aceeași linie, însă conductorii au reușit, atunci, să realizeze o oprire de urgență.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel