Două românce însărcinate, rănite într-un accident grav. Şoferul se uita la telefon

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
accident_dambovita_gravide
accident_dambovita_gravide

Două maşini serios s-au izbit violent pe Drumul Naţional 7, într-o localitate din Dâmboviţa. În unul dintre autoturisme, condus de un şofer de 24 de ani, se aflau patru femei - două dintre ele însărcinate. Gravidele se aflau într-o mașină condusă de un bărbat, se întorceau din Portugalia și voiau să ajungă în Tulcea.

 

Cele două femei însărcinate şi o altă pasageră din aceeaşi maşină au abut nevioie de îngijiri medicale. Șoferul recunoaște că se uita la telefon în momentul în care autoturismul din față a oprit pentru a vira la stânga și l-a izbit. Bărbatul povesteşte că veneau din Portugalia şi se îndreptau spre Tulcea. Iar în momentul în care a avut loc accidentul spune că era atent la telefon.

Celălalt conducător auto implicat era în maşina cu soţia lui. Tânărul de 27 de ani susţine că voia să vireze la stânga şi a respectat toate regulile, dar a fost lovit de vehiculul care venea din spate. 

La faţa locului au intervenit de urgenţă mai multe echipaje medicale. Din fericire, toate cele trei victime sunt în afara pericolului, spun medicii. Între timp, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească la finalizarea cercetărilor cine se face vinovat de producerea acestui accident.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel