Două furtuni puternice lovesc Marea Britanie: „Eunice și Dudley, pericol pentru viață. Rămâneți acasă”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Două furtuni puternice lovesc Marea Britanie: „Eunice și Dudley, pericol pentru viață. Rămâneți acasă”
Două furtuni puternice lovesc Marea Britanie: „Eunice și Dudley, pericol pentru viață. Rămâneți acasă”

Meteorologii au avertizat că furtunile Dudley și Eunice vor aduce vânturi puternice și viscol în mai multe zone din Marea Britanie. Cele două fenomene meteorologice vor lovi țara începând de astăzi, cu vânt de până la 140 km/h și viscol puternic.

Avertismentele care înseamnă „pericol pentru viață” pentru vânt, de astăzi acoperă acum o mare parte din Scoția, precum și părți din Irlanda de Nord și nordul Angliei. Oamenilor care locuiesc în aceste zone li s-a spus să fie pregătiți pentru întreruperi ale rețelelor rutiere și feroviare, precum și posibile daune la clădiri și linii electrice.

„Codul portocaliu și pericolul pentru viață sunt probabil din cauza valurilor mari și a materialului de plajă care este aruncat pe drumurile de coastă, pe malul mării și pe proprietăți”, se arată în avertisment.

Codul portocaliu intră în vigoare astăzi de la ora 16:00 și ține până la miezul nopții.

 

Furtuna Eunice va veni imediat după furtuna Dudley

 

O zonă mai mare, care se întinde de la Birmingham în Anglia până dincolo de Fort William în Scoția și încorporează, de asemenea, Norfolk la est și Țara Galilor la vest, este în prezent sub avertismentul meteo de cod galben. Aceasta va intra în vigoare astăzi, de la ora 15:00, și va ține până mâine dimineață la ora 06:00.

Există avertismente similare atât joi, cât și vineri, deoarece Furtuna Eunice va veni imediat după furtuna Dudley. 

 

Se așteaptă ca această furtună să aducă ploi abundente și posibile ninsori pe terenuri înalte din Midlands spre nord, a spus Met Office. S-a spus că, acolo unde zăpada cade, vânturile puternice de până la 70 mph vor crea probabil condiții de viscol.

 

Șoferii au fost îndemnați să rămână acasă

 

Șoferii au fost îndemnați să rămână acasă, cu excepția cazului în care călătoriile lor sunt esențiale, având în vedere riscurile de a fi prinși de vremea periculoasă.

„Încurajăm șoferii să verifice cele mai recente condiții meteo și de călătorie înainte de a pleca în călătorie și să ia în considerare dacă călătoria lor este necesară și poate fi amânată până când condițiile se îmbunătățesc. Dacă intenționați să călătoriți, atunci planificați-vă călătoria și aveți grijă suplimentară”, a spus șeful pentru siguranța rutieră la National Highways, Jeremy Phillips. „În vânt puternic există un risc deosebit pentru camioane, rulote și motociclete, așa că sfătuim șoferii acestor vehicule să încetinească”.

„Șoferii vehiculellor ar trebui să fie conștienți de rafale bruște de vânt care pot afecta manevrabilitatea și frânarea și să ofere spațiu suficient vehiculelor. În cazul vântului puternic persistent, este posibil să fie nevoie să închidem podurile pentru trafic pentru o perioadă, așa că vă rugăm să fiți atenți la avertismentele de închidere și să urmați rutele de deviere semnate”, a mai precizat Jeremy Phillips.

Purtătorul de cuvânt al RAC Breakdown, Rod Dennis, a întărit avertismentul, îndemnând oamenii să ia în considerare dacă să continue călătoriile planificate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel