Doroftei vrea să plece din țară cu familia: „Este o rușine pentru noi să ai un om care a răsturnat munții și să-l arunci”

Raluca Andrei |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul sportiv Leonard Doroftei este la un pas de a lua o decizie radicală din cauza autorităților. 

După ce autoritățile din Ploiești l-au evacuat din clădirea unde avea un bar, Leonard Doroftei, fostului campion mondial la versiunea WBA, a povestit, astăzi, la un post de televiziune national, prin ce perioadă grea trece împreună cu familia sa.

Afacerea sa a fost mutate într-un alt spațiu de la peluza 1 a stadionului „Ilie Oană" și nu a mai prosperat. Astfel, familia „Moșului" ia în calcul tot mai serios să abandoneze lupta și să se mute în Canada, acolo unde este stabilit fiul cel mare.

Doroftei a transmis un mesaj tranșant pentru autorități:


„Am venit cu bani, am investit într-o afacere moartă, i-am dat viață și mă trezesc după mulți ani că sunt evacuat! Eu chiar m-am întors acasă. Eu, în comparație cu mulți dintre voi, sunt român. Ce mi-ați oferit, dreptul de a circula cu autobuzul fără bilet? Mulțumesc, merg pe jos.

Nu cer milă, nu cer pomană, eu sunt aici să-mi văd de treaba mea și să muncesc. Și vreau să trăiesc acasă!", a spus Leonard Doroftei, la postul de televiziune.

„Să spui că m-am bătut pentru familia mea... Ok, m-am bătut pentru familia mea, dar n-am ridicat steagul familiei mele, am ridicat steagul României", a mai spus fostul campion mondial la categoria semi-ușoară, versiunea WBA.

Doroftei vrea să plece din țară împreună cu familia

Întrebat dacă s-a gândit să plece din țară, având în vedere problemele cu care se confruntă, Doroftei a răspuns: „Eu nu, dar familia da, s-a gândit. Vor să plece și trebuie să fiu alături de ei. Ei sunt familia mea și trebuie să-i susțin, să fiu lângă ei (...) Nu m-am întors acasă pentru un loc de teren care nu el al meu, e al primăriei, pentru o afecere pe care mi-au luat-o la prima strigare.

Asta după ce am investit banii mei munciți, știți cum am câștigat banii, eu nu am câștigat la loto. Este o rușine pentru noi ca oameni, ca oraș, să ai un om care a răsturnat munții, care a scos lumea în stradă, și să-l arunci... nu poți să faci lucrul ăsta", a spus Leonard Doroftei, pentru un site de știri din sport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel