Doliu național, timp de trei zile, în Argentina, după moartea lui Diego Maradona

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
diego_maradona_doliu_argentina
diego_maradona_doliu_argentina

În Argentina vor fi decretate trei zile de doliu după moartea legendarului Diego Maradona, scrie EFE, citată de Agerpres. Măsura a fost anunțată de președintele țării, Alberto Fernandez.

„În urma morţii lui Diego Armando Maradona, preşedintele va decreta trei zile de doliu naţional, de astăzi”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Argentinei. La scurt timp, preşedintele ţării şi-a exprimat, pe contul său de Twitter, recunoştinţa faţă de tot ce a făcut Diego Maradona pentru ţara sa de-a lungul anilor şi pentru „fericirea” pe care acesta a adus-o în inimile argentinienilor.

„Ne-ai dus în vârful lumii. Ne-ai făcut extrem de fericiţi. Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat, Diego. Ne va fi dor de tine toată viaţa”, a scris Alberto Fernandez, care a publicat şi o fotografie în care se îmbrăţişează cu fostul fotbalist. La rândul său, fostul preşedinte al statului, actual vicepreşedinte, Cristina Fernandez de Kirchner, şi-a exprimat tristeţea faţă de moartea marelui fotbalist argentinian. „Multă tristeţe... Multă. La revedere Diego, te iubim foarte mult. O îmbrăţişare mare pentru rude şi pentru cei dragi”, a scris Cristina Fernandez de Kirchner pe contul său de Twitter. Diego Maradona a murit, miercuri, în urma unui stop cardiac, în locuinţa sa.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel