Disperare printre patronii din Mamaia. Au apărut ofertele de criză: Șezlong la 25 lei și o băutură din partea casei 

Bogdan Bolojan / 20 iul 2022, 13:48

Disperați după ce moda verii este să se evite stațiunea Mamaia, unii patroni de  pe litoral vin cu oferte criză. 

După ce turiștii care veneau tradițional în Mamaia s-au speriat de prețurile tot mai mari din stațiune și de tariful ridicat pentru parcări, patronii s-au văzut nevoiți să scadă prețurile. Pe o plajă din Mamaia a apărut o ofertă neobișnuită, cu atât mai puțin pentru luna iulie, acum când s-ar presupune că începe perioada de vârf a sezonului. 

Astfel, un șezlong a ajuns să coste doar 25 lei și mai mult decât atât, clienții care achiziționează șezlongul primesc și o băutură din partea casei: o bere, ori o sticlă de cola sau fanta. 

Statisticile de pe ultimele weekenduri arată că numărul turiștilor din Mamaia a scăzut de la 140 000 la 90 000. Nemulțumirile au apărut încă de anul trecut, atunci când turiștii se plângeau că plajele au fost lărgite prea mult, iar distanța parcursă de la șezlong la apă este una foarte mare. Mai mult decât atât, nisipul folosit pentru lărgirea plajelor a fost adus din largul mării, iar acesta nu mai este la fel de fin, ba chiar este plin de scoci care sunt foarte deranjante. 

Taxa de parcare din Stațiunea Mamaia va fi eliminată pe timpul nopții. Consiliul Local nu s-a întrunit deocamdată 

 

Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va propune Consiliului Local aprobarea iniţiativei sale ca parcarea să fie gratuită pe timpul nopţii, în intervalul orar 22,00 - 08,00, atât în oraş, cât şi în staţiunea Mamaia.

Propunerea va fi supusă votării într-o şedinţă a Consiliului Local Municipal Constanţa, ce se va desfăşura săptămâna viitoare.

"Reacţionez şi apreciez că pentru a veni în sprijinul operatorilor economici trebuie să umblăm şi la regulamentul parcărilor, motiv pentru care voi propune Consiliului Local să amendăm hotărârea Consiliului Local privind parcările în oraş. Pentru ca, în fiecare zi, pe perioada nopţii, între orele 22,00 şi ora 08,00, parcarea să fie gratuită în tot oraşul Constanţa, nu numai în Mamaia, pentru că nu putem discrimina. Asta este ce voi face eu şi este un semnal pe care vreau să îl adresez operatorilor economici. Aş vrea ca să vadă că noi suntem deschişi, flexibili şi vom fi întotdeauna deschişi la dialog", a declarat primarul Constanţei.

Chițac acuză o campanie de defăimare a litoralului românesc



El a spus că, referitor la "ceea ce se propagă în media în zilele acestea, ideea conform căreia staţiunea Mamaia a devenit nefrecventată şi nefrecventabilă", înţelege acest aspect într-un context general, al unei campanii, din punctul său de vedere, "vizibil îndreptate împotriva litoralului românesc".

Potrivit lui Chiţac, activitatea turistică a scăzut în întreaga ţară, din cauze obiective.

"Scăderea turismului este în toată ţara şi are cauze obiective. S-au deschis graniţele faţă de anul trecut, dacă bineînţeles facem comparaţia cu anul trecut. Turiştii au de ales şi alte zone, Bulgaria, Grecia, deci oferta pentru ei este mai largă. Doi, am trăit şi trăim într-o criză economică, generată de război, generată de pandemie, este calculat de către statisticieni că faţă de anul trecut o familie a rămas cu mai puţin de 200 de lei în buzunar. Trei, preţul la combustibil s-a mărit foarte mult, este ştiut că şi pe litoral vin mult mai mulţi turişti cu trenul, faţă de anul trecut. Există şi cauze subiective, pe care le-am văzut propagate tot în media, preţurile cumva prohibitive, dar şi aici este un factor obiectiv pentru că, dacă au crescut preţurile peste tot, atunci operatorii economici din Mamaia evident că trebuie să crească şi ei preţurile din raţiuni economice şi, asupra acestei chestiuni, noi ca primărie ştiţi foarte bine că nu putem interveni", a spus Vergil Chiţac.

Despre costul parcării în staţiunea Mamaia, primarul a afirmat că situaţia a fost prezentată "manipulatoriu".

"Şi ajungem şi la parcarea din Mamaia. (...) A fost prezentată manipulatoriu, parcarea în Mamaia costă 96 - 100 de lei pe zi. Deci s-a înmulţit 4 lei/oră cu 24. Nu ne-am pus niciodată problema când am stabilit preţul acesta că el se adresează unui turist, pentru că am crezut tot timpul că turiştii vor utiliza parcările hotelurilor. De altfel, avem în regulament această posibilitate ca hotelierii să poată închiria cu 500 de lei pe lună în perioada estivală, deci un calcul simplu ne duce la 17 lei pe zi, deci mai puţin de 70 de bani pe oră", a explicat edilul.

Conform reprezentantului unei asociaţii patronale din turism, dintre cele aproximativ 7.000 de locuri de parcare din staţiunea Mamaia, au fost închiriate de hotelieri doar 1.200.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0