Dezbaterea privind situația statului de drept în România a început în PE: „Vorbele de dragul vorbelor, insuficiente”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Dezbaterea privind situaţia statului de drept în România a început luni seară în plenul Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg.

Dezbaterea, introdusă pe agendă săptămâna trecută la solicitarea grupului Partidului Popular European (PPE) din PE, a început în jurul orei 19.40 ora României şi va dura aproximativ 45 de minute. Procedura dezbaterii este de Declaraţie a Comisiei Europene şi nu va fi urmată de adoptarea unei rezoluţii.

Grupul PPE şi-a motivat solicitarea către Conferinţa Preşedinţilor, formată din preşedintele PE şi liderii grupurilor politice, prin campania dusă de statul român împotriva candidatului favorit al PE pentru funcţia de procuror-şef european, Laura Codruţa Kovesi, despre care menţionează într-un comunicat de joi că este "inacceptabilă într-un stat membru UE".

Comisia Europeană este reprezentată la dezbatere de comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova, iar printre vorbitori se află Ingeborg Graessle (PPE), preşedinta Comisiei pentru control bugetar a PE, şi Judith Sargentini (Verzi/ALE), ambele membre ale echipei de negociere a PE cu reprezentanţii Consiliului UE pentru desemnarea viitorului procuror-şef european, procedură suspendată în această lună din cauza unui blocaj şi care se va relua, cel mai probabil, odată cu alegerea noului legislativ comunitar.

Din partea grupului S&D vor vorbi eurodeputatul austriac Josef Weidenholzer, vicepreşedinte al grupului, dar şi eurodeputaţii români social-democraţi Dan Nica, copreşedintele delegaţiei României la S&D, şi Maria Grapini.

Printre eurodeputaţii români care vor mai lua cuvântul se va mai afla şi Renate Weber, din grupul ALDE, dar şi membrii PPE Cristian Preda şi Siegfried Mureşan. De asemenea, va vorbi în numele grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) eurodeputata Monica Macovei.

Nu în ultimul rând, este posibil ca o parte dintre eurodeputaţii români să se folosească de procedura " Catch the Eye" pentru a lua cuvântul în cadrul dezbaterii.

Comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, a criticat dur România: „Comisia a spus foarte clar că vorbele de dragul vorbelor nu pot fi suficiente și este nevoie de acțiuni concrete. Regretabil, nu am putut să ajungem la concluzia că România este pe calea cea bună. Dacă nu se răspunde preocupărilor noastre, Comisia va trebui să acționeze și să folosească mijloacele pe care le are la îndemnă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel