Detalii de ULTIMĂ ORĂ în cazul CARACAL: Ce a decis noua CONDUCERE DIICOT în privința familiei MELENCU

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Informație de ultimă oră din ancheta tragediei de la Caracal! Mama Luizei Melencu a intrat în vizorul noii conduceri a  DIICOT.

Noua conducere a DIICOT a luat, astăzi, decizia de a anula amenda de 5.000 de lei pentru Monica Melencu, după ce femeia a acceptat să îi fie recoltate probele. Mama Luizei Melencu a scăpat de amenda dată de procurori pentru că nu a mers să-i fie recoltate probe ADN, atunci când a fost citată.

Mama Luizei Melencu, Monica, s-a prezentat, luni, la sediul Poliţiei Române pentru a-i fi prelevate probe biologice pentru stabilirea profilului genetic mitocondrial: „Astăzi (luni, n.r.), la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a prezentat doamna Melencu, pentru a-i fi prelevate probe biologice. Facem precizarea ca aceasta este o măsură procedurală dispusă in cadrul anchetei penale coordonate de procurori din cadrul DIICOT”, a transmis, luni, Poliţia Română.

Probele ADN recoltate urmează să ajungă în Statele Unite, unde vor fi analizate de FBI. Procurorii DIICOT au solicitat autorităţilor din Statele Unite ale Americii sprijinul FBI pentru realizarea analizelor în privinţa ADN-ului Luizei Melencu.

Procurorii DIICOT au găsit, în data de 5 august, un sac cu oase şi cenuşă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că şi-a ascuns urmele. Principalul suspect al crimelor din Caracal a susţinut, la acel moment, că este vorba despre rămăşiţele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeaşi zi în care a sechestrat-o.

Însă INML a precizat, în urma analizelor, că nu a putut fi stabilit ADN-ul din rămăşiţe, deoarece oasele erau calcinate excesiv, de aceea procurorii au cerut o nouă expertiză, relatează Realitatea tv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel