Descinderi MASIVE la traficanţi de droguri din România şi Ungaria. ZECI de persoane reţinute şi audiate

Andreea Cosma |
Data publicării:
Român răpit de ruși în Portugalia, salvat de poliție după trei zile de captivitate
Român răpit de ruși în Portugalia, salvat de poliție după trei zile de captivitate

20 de persoane au fost audiate, iar 15 dintre ele reținute, după 19 percheziții făcute de polițiști și procurori DIICOT din Oradea, în România și Ungaria, la persoane suspectate de trafic de droguri.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii DIICOT din Oradea, au făcut, miercuri, 19 percheziții domiciliare, dintre care două în Ungaria și 17 în România, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc şi operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

15 din perchezițiile din România au avut loc în Oradea și două în Baia Mare, judeţul Maramureş.

Perchezițiile au vizat destructurarea unei grupări infracționale organizate specializată în trafic de droguri de risc şi mare risc şi operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

În urma perchezițiilor în România, au fost confiscate aproximativ 250 de grame de materii vegetale impregnate cu pulberi psihoactive, 45 de grame de pulbere psihoactivă, 10 grame de cristale de MDMA, 12 comprimate de ecstasy, 1,5 litri de acetonă, 2 litri de diluant, 16 telefoane mobile, 5 aparate de mărunţit, 6 cântare de precizie, 10.000 de lei şi 232.000 de HUF.

În acelaşi timp, în urma celor două percheziţii domiciliare din Ungaria, făcute în localitățile Váncsod şi Gáborján, la reşedinţele liderilor grupării, au fost ridicate alte 125 de grame de pulberi psihoactive şi 82 de grame de cristale de MDMA, bani și două mașini.

„Gruparea infracţională ar fi avut 20 de membri, cu vârste cuprinse între 22 şi 52 de ani, dintre care 17 din judeţul Bihor şi 3 din judeţul Maramureş, care ar fi acţionat în județele unde aceștia aveau domiciliul, precum şi în Ungaria. Cei doi lideri ai grupării, un bărbat de 37 de ani şi o tânără de 23 de ani, ambii din Oradea, cetățeni români, stabiliţi în Ungaria, ar fi furnizat în perioada ianuarie – iulie 2020, prin intermediul unor firme de coletărie, substanțe psihoactive celorlalți membri ai grupării, care le-ar fi pus în vânzare, preparate și porționate”, au transmis, joi, reprezentanții IGPR.

20 de persoane au fost aduse la audieri, iar față de 15 a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore. Joi, nouă dintre cele 15 persoane vor fi prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale, de la arme, ai structurilor de criminalitate organizată din Satu Mare şi Maramureş, precum și al polițiștilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bihor.

În cadrul percheziţiilor efectuate pe teritoriul Ungariei, poliţiştii români au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de crimă organizată de la Biroul Naţional de Investigaţii Debrecen din cadrul Poliţiei Naţionale Ungare.

De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții au participat și poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, precum și jandarmi din Bihor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel