Deputatul PNL Mihai Voicu, achitat definitiv într-un dosar de corupţie

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Italia. Un minor a mărturisit că era obligat de un traficant român să jefuiască supermarketuri și tutungerii pentru a plăti o datorie la droguri
Italia. Un minor a mărturisit că era obligat de un traficant român să jefuiască supermarketuri și tutungerii pentru a plăti o datorie la droguri

Deputatul Mihai Voicu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia instanţei supreme este definitivă. Voicu fusese condamnat în primă instanţă, în 2019, pentru fapte de corupţie.

Magistraţii ICCJ au decis, cu majoritate de voturi, să îl achite definitiv pe deputatul PNL Mihai Alexandru Voicu, în dosarul în care acesta era acuzat de fapte de corupţie, mai precis de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Mihai Voicu nu este singurul achitat de completul de judecată al instanţei supreme.

În acelaşi dosar au fost achitaţi şi Constantin-Cosmin Enea sau Dan-Lucian-Ştefan Mogoş.

În iunie anul trecut, Mihai Voicu fusese condamnat de Înalta Curte la trei ani de închisoare cu suspendare, politicianul fiind acuzat de DNA că, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul lui Dan-Lucian-Ştefan Mogoş. (secretar general), şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.

La acel moment, premierul Ludovic Orban anunţa că Mihai Voicu nu va mai fi membru al PNL, fiind suspendat din această calitate. Acum, odată achitat definitiv, parlamentarul îşi poate redobândi statutul de membru al partidului liberal, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel