Decizia de închidere a magazinelor la 18.00, atacată la tribunal

Liviu Ludovic |
Data publicării:

PSD a atacat în contecios administrativ, la Curtea de Apel București, decizia prin care se impune închiderea magazinelor la ora 18.00. Social-democrații susțin că actul normativ nu are o evaluare preliminară de impact, este nemotivat și nu a respectat transparența decizională.

În cererea trimisă Curții de Apel București, PSD cere anularea dispozițiilor HG 348/25.03.2021 prin care se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.00-18.00, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

PSD susține că actul normativ nu are o evaluare preliminară de impact, așa cum prevede art. 7 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

„Propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (...) În speța de față sunt afectate mai multe drepturi fundamentale, întrucât sunt restrânse în mod expres, dar și implicit, mai multe drepturi fundamentale: dreptul la libera circulație, dreptul la muncă, libertatea întrunirilor, dreptul la libera circulație, libertatea economică. Restrângerea acestor drepturi are efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra societății în ansamblul ei”, se arată în cerere, potrivit Mediafax.

Actul prin care se decide închiderea magazinelor nu este motivat

 

De asemenea, social-democrații susțin că actul normativ este nemotivat.

„În ceea ce priveşte elaborarea HG 348, vă rugăm să observați că în susţinerea sa nu s-a avut în vedere în nici un fel o documentare şi o analiză ştiinţifică preliminară/studiu de impact din care să rezulte informaţii relevante privind necesitatea şi oportunitatea, în contextul epidemiologic actual, pe de o parte, a interzicerii pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi desfășoare activitatea după ora 18.00. (...) Lipsa motivării creează pe bună dreptate ideea arbitrariului, iar ideea arbitrariului conduce la mâhnirea cetățenilor care nu înțeleg (pentru că nu s-a explicat) de ce sunt necesare aceste măsuri la momentul prezent, la mai bine de 1 an de la debutul pandemiei, când activitatea operatorilor economici a fost oricum afectată semnificativ, cu efecte dezastruoase pentru economia națională”, susțin reprezentanții PSD.

Mai mult, aceștia susțin că nu există niciun studiu științific de impact care să arate efectele pozitive ale acestei măsuri, „dimpotrivă, o logică elementară ne arată că tocmai închiderea magazinelor după ora 18.00 favorizează transmiterea virusului, în contextul în care va crește în mod evident gradul de aglomerare a magazinelor, întrucât oamenii vor fi nevoiți să meargă în magazine doar în intervalul disponibil prin <bunăvoința> autorităților”.

Totodată, PSD susține că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului transparenței decizionale.

„Obligaţia de transparenţă este obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor publice”, se arată în cererea depusă la Curtea de Apel București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel