De ce a fost de fapt condamnat la închisoare cu executare manelistul Dani Mocanu

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Avocatul Adrian Toni Neacșu explică de ce a fost condamnat manelistul Dani Mocanu la șase luni de închisoare cu executare pentru o melodie. Ca o ironie a sorții, cântărețul a săvârșit infracțiunea cu două luni înainte să se poată duce „albit” în fața judecătorilor.

„Cam toate titlurile din presa noastră spun același lucru, Dani Mocanu a fost condamnat la 6 luni cu executare pentru versurile unei melodii (curwa). Sau cu vorbele artistului, <6 luni de închisoare pentru o melodie ... dar de ce eu din atâția artiști???>. Ei bine, nu este deloc așa, și cu o minimă documentare lucrurile puteau fi lămurite: pentru versurile acestei piese (care din punct de vedere juridic constituie infracțiunea de incitare la ură și discriminare - art. 369 cod penal iar din punct de vedere artistic o mizerie, dar desigur în aprecierea mea personală) artistul a fost condamnat la o amendă penală de 15.000 lei. Judecătoria Pitești i-a dat spre executare efectivă în penitenciar pedeapsa de 6 luni închisoare pentru că nu putea să facă altfel”, explică avocatul Adrian Toni Neacșu, pe pagina sa de Facebook.

Instanța nu putea să facă altfel, deoarece Dani Mocanu a încălcat condițiile amânării aplicării unei pedepse de 6 luni închisoare la care a fost condamnat definitiv în 2017 de Curtea de Apel Pitești, pentru conducerea unui autoturism cu permisul suspendat.

În acel dosar, cântărețul și-a recunoscut fapta, astfel încât deși a fost condamnat la închisoare, dar instanța a fost „blândă” și a dispus amânarea aplicării pedepsei, adică neexecutarea ei.

„În termenul de încercare de 2 ani, acesta nu trebuia să mai săvârșească nici o infracțiune sub sancțiunea executării obligatorii a pedepsei de care fusese scutit”, explică avocatul.

 

„Dani Mocanu mai avea doar 2 luni din termenul de încercare”

 

Doar că exact acest lucru s-a întâmplat: cântărețul a săvârșit o nouă infracțiune, iar judecătorul, indiferent cât de blând dorea să fie pentru noua faptă, era obligat de legea penală să dispună executarea efectivă în penitenciar a celor 6 luni de închisoare anterioare.

„Ironic este că Dani Mocanu mai avea doar 2 luni din termenul de încercare, astfel încât dacă lansa melodia cu pricina în iunie în loc de aprilie 2019 mergea albit în fața judecătorului”, mai spune Adrian Toni Neacșu.

 

„Legea prevede pedeapsa de până la 3 ani sau amendă penală”

 

Potrivit acestuia, cazul în sine, al lui Dani Mocanu, este foarte important, pentru că dosarele pentru infracțiunea de incitare la ură sau discriminare sunt foarte rare în justiția din România.

„Din 2014, când a intrat în vigoare noul cod penal, s-au înregistrat doar 4 astfel de dosare, din care în două avem achitări, iar în celelalte două condamnari cu suspendarea sub supraveghere (adică nu în penitenciar), de un an închisoare, respectiv un an și 6 luni închisoare. Legea prevede pedeapsa de până la 3 ani sau amendă penală”, explică avocatul.

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, joia trecută, de către Judecătoria Piteşti, la şase luni de închisoare cu executare. Dani Mocanu este acuzat de incitare la ură şi discriminare din cauza piesei „Curwa”, care are și un video postat pe YouTube. Decizia instanței nu este definitivă. Totodată, instanţa obligă YouTube să înlăture videoclipul melodiei, publicat pe platforma, precum şi toate videoclipurile conexe. Decizia instanței nu este definitivă.

 

„A instigat publicul larg la ură şi discriminare împotriva femeilor”

 

În rechizitoriu, procurorii au menţionat: „În data de 27.04.2019, inculpatul a încărcat pe platforma online Youtube un videoclip filmat şi montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg, la ură şi discriminare împotriva femeilor. La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări şi a generat venituri de aproximativ 34.000 de dolari, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”.

Dani Mocanu mai are un un dosar penal pentru rele tratamente şi cruzime faţă de animale după ce la finalul anului trecut într-o piesă a sa a apărut un leu plin de răni şi subnutrit.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel