Dacian Cioloș a VOTAT. "Va fi un vot semnal pentru cei care conduc astăzi România" (VIDEO)

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat duminică la Zalău că votul la alegerile europarlamentare va reprezenta un semnal pentru cei care conduc astăzi România şi va avea un efect mult mai mare decât alegerea membrilor Parlamentului European.

"Sunt convins de faptul că foarte mulţi români aşteaptă ziua aceasta încă din iarna anului 2017, când stăteam în stradă, mulţi dintre români supăraţi că n-au votat la timp în 2016. Iată, a venit ziua în care putem să ne transmitem mesajul foarte clar, ferm şi mult mai eficient decât stând în stradă şi anume prin vot şi sper să fie cât mai mulţi români care să ia decizia ca astăzi să meargă la vot. (...) Acum foarte mulţi români ştiu exact de ce să voteze şi pentru alegerile europarlamentare dar şi pentru referendum. Sunt convins că acest vot va avea un efect mult mai mare decât acela de a trimite 32 de români în Parlamentul European. Va fi un vot semnal pentru cei care conduc astăzi România şi e important să facem acest pas astăzi", a declarat, la ieşirea de la urne, Dacian Cioloş.

Acesta a adăugat că a ales să voteze la Zalău pentru că aici are domiciliul şi se simte legat aceste locuri.

"Eu am votat la Zalău pentru că de când am drept de vot aici votez, aici am domiciliul. Sunt locurile de care mă simt legat şi am vrut să-mi fac datoria de cetăţean aici, în locul în care m-am născut. E important, oricum, să votăm", a afirmat preşedintele PLUS. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel