Cutremur puternic de suprafață în Turcia, în urmă cu scurt timp

turcia-cutremur
Turcia s-a cutremurat din nou sâmbătă după amiază. Un seism de suprafață a creat din nou panică printre oameni. 

Un seism cu magnitudinea 5,2 a lovit provincia anatoliană Nigde din Turcia, conform unui anunţ făcut sâmbătă de centrul de monitorizare seismică Kandilli, transmite DPA.

Epicentrul seismului a fost localizat în districtul Bor, la aproximativ 350 de kilometri vest de regiunea de la graniţa turco-siriană ce a fost devastată recent de un seism foarte puternic.

Înainte de acesta, cel puţin alte 7 cutremure de peste 4 magnitudine au fost înregistrate în Turcia începând de vineri seară, conform Autorităţii turce pentru dezastre (AFAD).

Cutremur în Turcia. Deocamdată nu au fost raportate victime 



Nu au fost raportate victime sau pagube materiale.

Aceste seisme s-au produs la puţin peste două săptămâni după cutremurul devastator produs în sudul Turciei şi soldat cu peste 50.000 de morţi în Turcia şi Siria vecină. Conform ultimului bilanţ, peste 44.000 de oameni au murit doar în Turcia în urma acestui seism.

Cutremurul devastator produs la 6 februarie a fost urmat de peste 9.000 de replici şi a distrus sau afectat puternic peste 173.000 de clădiri, lăsând peste 2 milioane de oameni fără adăpost, conform datelor autorităţilor turce.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close