Cum a scăpat un român de amenda rutieră primită în Germania. Cheia a fost la Judecătoria din România

Un român din Iași a scăpat de o amendă rutieră primită în Germania după ce magistrații din țară au respins cererea înaintată de autoritățile germane în vederea recunoașterii și achitării sancțiunii. Conform actelor înaintate de oficialităţile germane, Sorin P. depăşise viteza legală pe 9 iulie 2019, fiind sancţionat cu o amendă de 172 euro.

Pe 31 decembrie 2019, decizia de sancţionare a rămas definitivă, administratorul districtual din Renania de Nord – Westfalia cerând Judecătoriei din Iași recunoaşterea amenzii şi obligarea şoferului la plata acesteia.

Normele europene prevăd recunoaşterea reciprocă a sancţiunilor pecuniare între statele membre ale Uniunii Europene. De această dată, solicitarea a fost respinsă de magistraţii ieşeni, datele furnizate de autorităţile germane fiind neclare.

„Instanţa reţine că datele de identitate indicate în conţinutul cererii nu au fost suficiente pentru a se stabili identitatea intimatului şi a se proceda la legala citare a acestuia, în ciuda demersurilor repetate efectuate în acest sens. În urma mandatului de aducere emis pe numele intimatului la adresa indicată de autorităţile germane a rezultat că acesta nu este cunoscut la adresă“, au explicat judecătorii motivul respingerii.

Nivelul amenzilor din Germania, în creștere drastică

Autoritățile din Germania au aprobat recent creșteri uriașe ale amenzilor de circulație. Scopul este creșterea siguranței rutiere, mai ales în cazul bicicliștilor și pietonilor, care, în teorie, ar trebui să fie mai bine protejați ca urmare a acestor modificări. 

Autoritățile din Germania au aprobat vineri, 8 octombrie, modificările la catalogul amenzilor pentru cei care depășesc limitele de viteză, nu dau prioritate vehiculelor ce aparțin serviciilor de urgență sau parchează neregulamentar.

Ordonanța semnată de ministrul federal al Transporturilor, Andreas Scheuer (CSU), va intra în vigoare peste trei săptămâni pentru a "pregăti în mod adecvat implementarea practică".

Principalele modificări

 

Potrivit publicației Focus.de, principalele modificări ale amenzilor vizează parcarea neregulamentară, limitele de viteză în zonele rezidențiale, precum și acordarea de prioritate vehiculelor de urgență.

Iată principalele modificări: 

Șoferii care parchează pe un loc de parcare pentru persoanele cu handicap vor primi o amendă de 55 de euro (35 euro în prezent).

Șoferii care parchează vehiculele într-o zonă cu staționarea sau parcarea interzise vor fi sancționați cu amenzi de până la 55 de euro (15 euro în prezent).

Cei care depășesc cu 16-20 km/h limita de viteză în zonele rezidențiale vor plăti 70 de euro. Cu cât șoferul depășește mai mult limita de viteză, cu atât amânzile sunt mai mari. Astfel, persoanele care circulă în oraș cu mai mult de 91 de kilometri pe oră în zonele cu limită de 50 de kilometri pe oră, vor plăti o amendă de 400 de euro în loc de 200 de euro în prezent

Utilizarea ilegală a trotuarelor, pistelor pentru biciclete și a benzilor de urgență de către vehicule va fi pedepsită cu o amendă de până la 100 de euro în loc de 25 de euro.

Cei care nu formează un coridor de urgență sau chiar îl folosesc pentru a avansa mai repede se pot aștepta la o amendă cuprinsă între 200 și 320 de euro, precum și la suspendarea dreptului de a conduce pentru o lună.

Noi reguli adoptate de autorități

 

Șoferii de camioane sunt vizați de o noua obligație. Ei trebuie să meargă cu o viteză similară mersului pe jos atunci când virează la dreapta în zonele rezidențiale. Dacă nu se vor conforma, ei pot primi o amendă de 70 de euro.

Cursele auto ilegale vor fi sancționate cu amenzi de până la 100 de euro, în loc de până la 20 de euro cum este în prezent.

Oricine își parchează mașina pe o bandă pentru pompieri marcată oficial sau care obstrucționează un vehicul de urgență va fi amendat cu 100 de euro.

O altă regulă nouă vizează parcarea neregulamentară într-un loc de parcare special destinat vehiculelor electrice și vehiculele în sistem car-sharing. Aceasta se va sancționa cu o amendă de 55 de euro.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy