Croaţia intră în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2023

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Croaţia intră în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2023
Croaţia intră în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2023

Croaţia a anunţat joi că a obţinut undă verde pentru intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie, relatează AFP şi Reuters.

Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne care se desfăşoară la Bruxelles şi a fost făcută publică de reprezentanţii Croaţiei la UE.

„Ultimul pas a fost făcut! Decizia Consiliului a fost adoptată. Este acum confirmat oficial că Croaţia va adera la Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2023”, a precizat Reprezentanţa Permanentă a Croaţiei la UE pe Twitter.

 

Vezi și 

 

Austria a blocat intrarea României în Schenghen: A votat împotrivă

 

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins joi aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate. Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse concordante de la Bruxelles, care afirmă însă că discuţiile continuă pe tema aderării României şi Bulgariei.

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a anunţat încă de dimineaţă că va vota împotriva aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen în reuniunea JAI. El reafirmase miercuri, la postul public de radio austriac ORF, hotărârea Vienei de a se opune prin veto aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta. Potrivit ministrului austriac, veto-ul ţării sale este „un apel de urgenţă” către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale Uniunii Europene în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.

„Voi vota astăzi împotriva extinderii Spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria. Avem un sistem care din multe puncte de vedere nu funcţionează şi care s-ar strica şi mai mult. În Austria avem peste 100.000 de treceri ilegale de frontieră în acest an, din care 75.000 nu sunt înregistrate. Acesta este un indiciu că sistemul nu funcționează. Cred că ar fi greşit să extindem sistemul Schengen în acest moment”, a declarat astăzi Gerhard Karner presei din Austria.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel