Coronavirus Elveţia. Doar 10% din populaţia ţării ar fi dezvoltat anticorpi

Nicoleta Baciu / 12 iun 2020, 23:42 Salveaza PDF Comentarii

Circa 10,8% din populaţia oraşului elveţian Geneva, unde se află sediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi al altor instituţii internaţionale, a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei Covid-19, procent cu mult peste cel al cazurilor de infectare confirmate, relevă un studiu de seroprevalenţă publicat în revista medicală The Lancet, relatează vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.

Studiul a fost efectuat pe baza analizelor serologice pentru 2.766 de persoane timp ce cinci săptămâni în lunile aprilie şi mai. Conform concluziilor preliminare ale cercetării, pentru fiecare caz de Covid-19 confirmat în Geneva au existat încă aproximativ 12 cazuri reale nedescoperite.

Investigaţia a mai determinat că deşi persoanele în vârstă de peste 65 de ani au un risc sporit de simptome grave, probabilitatea de a contracta boala este la jumătate faţă de segmentul de vârstă cuprins între 20 şi 50 de ani, prevalenţa noului coronavirus fiind mai ridicată în acest segment de vârstă care este mai puţin preocupat faţă de măsurile de prevenţie. De asemenea, copiii cu vârste între cinci şi nouă ani au un risc de trei ori mai mic de a se infecta cu SARS-CoV-2 comparativ cu adulţii.

Rezultatele preliminare ale studiului sugerează că pe ansamblul Elveţiei numai o persoană din zece a dezvoltat anticorpi împotriva Covid-19, deşi a fost una dintre ţările cele mai afectate de pandemie în Europa, înregistrând peste 31.000 de cazuri confirmate de Covid-19.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy