Contul unei fetiţe românce grav bolnave, golit de un conațional: Erau bani primiți prin mai multe campanii umanitare

Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un bărbat de 24 de ani din Bihor a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a sustras bani din două conturi umanitare. Unul dintre aceste conturi era cel al unei fetițe grav bolnave, după ce o convinsese pe mama acesteia că este contabilul unui prosper om de afaceri din Capitală, care ar vrea să doneze 25.000  de euro.

Un bărbat de 24 de ani din Bihor este acuzat acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.  el a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a sustras bani din două conturi umanitare.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în 19 februarie, MFM a iniţiat conversaţii cu o femeie din Zalău, despre a care ştia că a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru fiica ei bolnavă. Bihoreanul s-a recomandat ca fiind contabilul unui om de afaceri din Pipera, dispus să doneze 25.000 euro pentru copila ce urma să fie supusă unei intervenţii chirurgicale.

„Profitând de vulnerabilitatea femeii, implicată direct în această campanie de strângere de fonduri, bărbatul a obţinut de la ea date personale ale titularului conturilor bancare în care se colectau donaţiile, pe care le-a valorificat, reuşind să acceseze ilegal sistemul informatic şi să dispună plata a 57.620 lei şi a 600 euro din două conturi ale persoanei vătămate“ se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Aproape 60.000 de euro din campanii umanitare, furați

 

Anchetatorii au reuşit să îl identifice pe autor într-un timp foarte scurt şi să recupereze integral prejudiciul. Cercetările au mai scos la iveală că prin modalităţi similare, în 9 februarie, tânărul a accesat ilegal sistemul informatic care gestiona un alt cont umanitar, din care a efectuat plăţi neautorizate în valoare de 5.000 lei.

Joi, 25 februarie, MFM a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar vineri judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Sălaj a dispus arestarea preventivă, pentru comiterea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Cauza este instrumentată de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

„Aducem la cunoştinţa opiniei publice să nu dea curs solicitărilor venite din partea unor persoane necunoscute, prin orice mijloace de comunicare, în cadrul cărora se solicită date cu caracter personal, date ale contului bancar, ale cardurilor deţinute, întrucât există riscul vulnerabilizării sistemului bancar cu consecinţa efectuării unor tranzacţii neautorizate din respectivele conturi şi cauzarea unor pagube consistente titularilor acestora“, au transmis procurorii.


[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy