Comisarul european pentru afaceri interne, mesaj pentru români: "Meritaţi să fiţi membri deplini ai zonei Schengen"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a transmis un mesaj cetățenilor României și Bulgariei, după refuzul de a intra în spațiul Schengen. 

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunţat joi, la Bruxelles, că România şi Bulgaria nu au fost admise încă în Spaţiul Schengen.

Comisarul pentru afaceri interne a felicitat Croaţia şi pe cetăţenii croaţi pentru aderare şi a declarat că Bulgaria şi România merită, de asemenea, să adere la spaţiul Schengen, dar nu au reuşit să obţină sprijinul unanim necesar pentru a adera la spaţiul de liberă circulaţie a persoanelor şi bunurilor.

"Vreau să mă adresez şi cetăţenilor români şi bulgari. Meritaţi să fiţi membri deplini ai zonei Schengen. Meritaţi să aveţi acces la zona de liberă circulaţie. Aţi avut sprijin puternic aproape din partea aproape a tuturor statelor membre, din partea preşedinţiei cehe, a Comisiei", a spus Johansson în cadrul unui briefing de presă comun cu ministrul ceh de interne, Vit Rakusan.

"V-aş minţi dacă nu aş spune că sunt, de asemenea, dezamăgită şi cred să împărtăşesc această dezamăgire cu cetăţenii din România şi Bulgaria. Este rolul Comisiei să fie optimistă şi să facă paşii următori. Vom continua să facem acest lucru şi sunt convinsă că vom obţine aderarea României şi Bulgariei în timpul acestui mandat şi aceasta va fi prioritatea mea", a dat asigurări comisarul european pentru afaceri interne.

Întrebată de jurnaliştii români dacă problema aderării României şi Bulgariei la Schengen ar putea ajunge în cele din urmă pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare, ea a declarat că ar fi surprinsă dacă s-ar întâmpla acest lucru, dar a precizat că susţine orice demers pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

Austria a blocat joi intrarea României în Schenghen

 

Consiliul Uniunii Europene pentru Justiţie şi Afaceri Externe a decis admiterea Croaţiei în Spaţiul Schengen, anunţă Preşedinţia cehă a instituţiei, precizând că au fost respinse solicitările României şi Bulgariei.

"Un alt succes extraordinar. Tocmai am decis la Bruxelles extinderea Spaţiului Schengen prin admiterea Croaţiei", a declarat Vit Rakusan, ministrul de Interne din Cehia, ţară care exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Conform unor oficiali politici de la Bruxelles citaţi de cotidianul Le Figaro, cererile României şi Bulgariei de admitere în Spaţiul Schengen au fost respinse.

Reprezentantul Austriei s-a pronunţat împotriva integrării României şi Bulgariei în Schengen, iar cel al Olandei a votat împotriva admiterii Bulgariei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel