Duelul declarațiilor la vârful PNL.Cîțu: M-am înscris în PNL în '90 / Orban: Și eu m-am înscris în 1990, dar eu am rămas

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Duel între Florin Cîțu și Ludovic Orban pe tema vechimii în partid. Premierul a precizat că s-a înscris în PNL în '90, iar replica actualului lider a fost că și el s-a înscris în același an, dar el a rămas alături de liberali.

„În sfârșit, vorbesc acasă. După un turneu prin România am ajuns acasă și am să vă spun o poveste pe care nu am mai spus-o, dar o știu prietenii mei apropiați. În '90 eram în clasa a 12-a și, nu știu câți dintre dvs știți unde era sediul PNL în '90 -pe Calea lui Traian, unde este CEC acum... O căsuță mică, cu afișe cu Radu Câmpeanu, înainte de alegeri... Și în 90, cu un grup de prieteni și cu, cei care o cunoașteți pe doamna profesoară de engleză, am fost și ne-am înscris în Partidul Național Liberal. În 90, cred că era februarie-martie, înainte de alegeri. Deci atunci a început povestea mea cu Partidul Național Liberal. După ceea am plecat din țară și am reînnoit povestea în 2016, la București”, le-a spus Flroin Cîțu liberalilor din Vâlcea.

Replica lui Ludovic Orban a fost promptă.

„Și eu m-am înscris în Partidul Național Liberal în 1990, dar eu am rămas membru 30 de ani, alături de dvs”, a reacționat Orban.

Cei doi participă la conferința de alegeri de la organizația județeană Vâlcea.

Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie. La președinția partidului și-au depus candidaturile Ludovic Orban și Florin Cîțu, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel