CIA avertizează: „În disperarea sa, Putin ar putea recurge la arme nucleare”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Eșecurile Rusiei în invazia sa în Ucraina l-ar putea determina pe președintele Vladimir Putin să recurgă la utilizarea unei arme nucleare tactice sau de mică putere, a declarat joi directorul CIA, William Burns.

„Având în vedere potențiala disperare a președintelui Putin și a liderilor ruși, având în vedere eșecurile cu care s-au confruntat până acum, din punct de vedere militar, niciunul dintre noi nu poate trece cu vederea amenințarea reprezentată de o potențială recurgere la arme nucleare tactice sau de mică putere”, a declarat Burns.

„Suntem în mod evident foarte îngrijorați. Știu că președintele Biden este foarte preocupat de evitarea unui al treilea război mondial, de evitarea unui prag în care, știți, conflictul nuclear devine posibil”, a spus Burns.

 

Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO va avea consecinţe, atenţionează Moscova

 

Aderarea Suediei şi Finlandei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va avea consecinţe pentru aceste ţări şi pentru securitatea europeană, a atenţionat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, informează AFP.

Aceste ţări "trebuie să înţeleagă consecinţele unei asemenea măsuri pentru relaţiile noastre bilaterale şi pentru arhitectura europeană de securitate în ansamblul ei", a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus, Maria Zaharova, într-un comunicat. "A fi membru NATO nu le poate întări securitatea naţională. De facto, (Finlanda şi Suedia) vor fi în prima linie a NATO", a adăugat Zaharova.

Helsinki şi Stockholm evaluează posibilitatea de a adera la NATO ca reacţie la ofensiva militară rusă împotriva Ucrainei.

 

Dmitri Medvedev a avertizat NATO



Joi, Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat NATO că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică, pentru a restabili echilibrul militar.

Totodată, el s-a referit în mod explicit la ameninţarea nucleară, afirmând că ar putea să nu mai fie vorba de o regiune baltică "liberă de nuclear", regiune unde se află exclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania.

Finlanda, care are o frontieră comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, şi Suedia analizează dacă să adere sau nu la NATO. Finlanda va lua o decizie în următoarele câteva săptămâni, a anunţat miercuri premierul finlandez Sanna Marin.

Suedia nu exclude la rândul său posibilitatea de a adera la NATO, însă pare mai reţinută decât Finlanda.

Rusia consideră NATO o ameninţare existenţială, iar ofensiva sa în Ucraina a fost justificată de Kremlin prin ambiţiile atlantiste ale Kievului şi sprijinul politic şi militar occidental acordat acestei ţări vecine Rusiei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel