Ce va face NATO dacă Polonia va activa Articolul 4. Ce presupune acest lucru

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ambasadorii NATO se vor întâlni miercuri la cererea Poloniei, în baza Articolului 4 al Alianţei, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi europeni.

Consultările au loc după o explozie în Polonia, în apropiere de graniţa cu Ucraina, care ar fi fost provocată de o rachetă rusească rătăcită. Unul dintre diplomaţi a declarat că NATO va acţiona cu prudenţă şi că are nevoie de timp pentru a verifica cum anume s-a întâmplat incidentul.

Guvernul polonez a decis, marţi, după o reuniune a Comitetului pentru Securitate Naţională, să ridice nivelul de alertă al armatei, iar executivul polonez ia în considerare să ceară declanşarea Articolul 4 din Tratatul NATO, a anunţat purtătorul de cuvânt Piotr Muller.

„Am decis să vedem dacă există motive pentru a lansa proceduri în conformitate cu articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller.

 

Ce presupune activarea Articolului 4

 

Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington, la 4 aprilie 1949, reprezintă documentul oficial care guvernează funcţionarea organizaţiei.

Potrivit Tratatului, citat de Știrile PRO TV, Articolul 4 prevede: „Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre Părţi'', conform www.nato.int.

Sistemul decizional al Alianţei Nord-Atlantice include activarea formatului de consultări, în baza Articolului 4, pe fondul apariţiei unei situaţii de criză care ar putea afecta spaţiul nord-atlantic.

Toate deciziile în cadrul NATO sunt luate prin consens, după discuţii şi consultări între statele membre. Acest tip de consultări, ce reprezintă parte a cadrului decizional central al Alianţei, conferă statelor membre oportunitatea schimbului de opinii şi informaţii şi de abordare a chestiunilor prioritare pentru obţinerea unui acord şi adoptarea paşilor de urmat în planul concret al acţiunii, potrivit www.nato.int.

Consultările se pot desfăşura pe totalitatea subiectelor de interes pentru Alianţă, inclusiv pe marginea activităţilor curente ale organizaţiei, faţă de obiectivele sale principale şi în ce priveşte rolul său fundamental - apărarea colectivă a tuturor statelor sale membre, potrivit Agerpres.

Formatul consultărilor întăreşte rolul dimensiunii politice a NATO, oferind statelor membre cadrul necesar exprimării opiniilor şi poziţiilor oficiale. Totodată, oferă NATO un rol activ la nivelul diplomaţiei preventive prin furnizarea mijloacelor de sprijinire a evitării unui conflict.

După invocarea prevederilor Articolului 4, statele se reunesc în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, forul decizional principal al organizaţiei.

Încă de la înfiinţarea organizaţiei, Articolul 4 a fost invocat de state membre pe fondul unor situaţii care impuneau necesitatea desfăşurării consultărilor.

În 10 februarie 2003, Turcia a invocat Articolul 4 pentru consultări la nivelul Consiliului Nord-Atlantic cerând asistenţă în măsuri de apărare din partea NATO pe fondul situaţiei de conflict militar din statul vecin Irak. Alianţa convine asupra unui pachet de măsuri defensive de sprijinire a teritoriului şi populaţiei Turciei în perioada februarie - mai 2003, potrivit www.nato.int.

La 22 iunie 2012, Turcia a cerut Consiliului Nord-Atlantic declanşarea prevederilor formatului de consultări stipulat de Articolul 4, ca urmare a doborârii unui avion militar turc de către forţe aeriene de apărare ale Siriei. În acelaşi an, la 3 octombrie, Ankara cere activarea Articolului 4, după uciderea unor civili turci de către proiectile trase din teritoriul sirian, pentru ca ulterior, ca o consecinţă, să ceară desfăşurarea unui sistem de apărare antirachetă Patriot al NATO. Organizaţia a dat curs cererii privind adoptarea unei astfel de măsuri de apărare a teritoriului şi populaţiei Turciei.

Polonia a invocat, la 3 martie 2014, Articolul 4 al Tratatului de la Washington, ca urmare a intensificării situaţiei de criză din statul vecin Ucraina.

La 26 iulie 2015, Turcia a cerut, pe fondul situaţiei generate de producerea unui atac terorist pe teritoriul său naţional, să informeze statele membre ale NATO asupra măsurilor pe care urma să le adopte.

La 24 februarie 2022, cu prilejul reuniunii de urgenţă a ambasadorilor statelor membre la Alianţa Nord-Atlantică, convocaţi prin activarea Articolului 4 al Tratatului de la Washington, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat convocarea pentru 25 februarie 2022 a Consiliului Nord-Atlantic, care se va desfăşura în format videoconferinţă, pentru ''a analiza calea de urmat'', potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel