Ce se va întâmpla când mergeți să cumpărați o pâine de la magazinul din colț? Cîțu: Proiectul, amânat 17 ani

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

În momentul în care un cetățean se va duce la magazinul din colț și va cumpăra o pâine, nu numai că datele bonului fiscal vor ajunge live la ANAF, dar informația va putea fi verificată de pe un telefon mobil.

Începând de miercuri, 10 iunie, agenții economici se pot conecta la softul ANAF ca să-și regleze sistemele pentru a avea autorizația. „De la 1 iulie mergem live cu toate casele de marcat. Este un proiect care a fost demarat în 2003 și a fost amânat 17 ani”, a punctat Florin Cîțu.

Companiile mari se conectează între 1 iulie și 30 septembrie, companiile mici și mijlocii au termen până la sfârșitul anului, a precizat Florin Cîțu.

În prima etapă vor fi conectate 30.000 de case de marcat. 

 

Florin Cîțu: „E primul pas”

 

Lucrătorii ANAF nu vor mai trebui să facă inspecții pe teren. O mare parte din controale le vor face la distanță, pentru că se va comunica live cu aceste case de marcat.

Tot acest pachet de informatizare, care a început cu conectarea caselor de marcat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, înseamnă minimum două puncte procentuale venituri în plus la buget şi este cel mai bun randament pentru o investiţie a statului făcută vreodată, a explicat Florin Cîțu.

„Acest proiect e parte din proiectul mare de informatizare, e primul pas. Urmează fişierul electronic prin care companiile vor trimite informaţiile electronice către ANAF şi tot în acest an e-facturare. Tot acest pachet înseamnă minimum două puncte procentuale venituri la buget. Dacă ne uităm la PIB-ul de astăzi, 20 miliarde de lei care vin doar din această informatizare. Este cel mai bun randament pentru o investiţie a statului făcută vreodată. Dacă ne uităm la cât investim în sistem versus ce aducem nu există un randament echivalent”, a precizat Florin Cîţu, la Digi24.

Acești bani vor veni începând de anul viitor. Nu înseamnă automat că guvernul va avea bani pentru creștere alocațiilor, pentru că în anii următori va trebui redus din deficitul bugetar care, anul acesta, date fiind circumstanțele extraordinare, este estimat la 6,7 din PIB. O mai mare parte din bani se va duce către investiții, a subliniat Cîțu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel