Franta - Cazul Bygmalion: Sarkozy condamnat la un an de închisoare

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, în vârstă de 66 de ani, a fost condamnat la un an de închisoare pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2012. Astfel, fostul șef de stat este acuzat că a beneficiat de pe urma unui sistem dublu de contabilitate creat pentru a putea eluda limitele de cheltuieli de campanie impuse de legea franceză. Această nouă decizie vine la șapte luni după condamnarea în primă instanță la trei ani de închisoare, dintre care doi cu executare şi unul de arest la domiciliu, pentru corupţie şi trafic de influenţă.

Judecătorii au decis ca în loc să-l trimită în închisoare, Sarkozy să poarte o brățară electronică care să-i controleze mișcările, măsură deosebit de umilitoare pentru fostul șef de stat.

În ciuda tuturor problemelor, Nicolas Sarkozy continuă să fie o figură marcantă în politica din Franța, având o strânsă relație cu actualul președinte, Emmanuel Macron.  

Nicolas Sarkozy, care nu a fost prezent la citirea sentinței, a negat întotdeauna faptele și a susținut că se simte persecutat. Avocatul fostului președinte, Thierry Herzog, a anunțat că și-a îndemnat clientul să prezinte imediat o contestație .

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel