Catălin Predoiu, REVOLTAT că a pierdut funcția de ministru al Justiției: "Negocieri ca pe Dâmbovița. Cioloș a avut jocuri în picioare"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
presidency.ro
presidency.ro

Cătălin Predoiu se arată dezamăgit că a pierdut funcția de ministru al Justiției. Acesta spune că a fost greu de învins puterea de negociere a lui Dacian Cioloș pentru acest minister pentru care ar fi insistat. Totodată, Predoiu explică de ce nu a putut desființa Secția de Investigare a Magistraților. 

"Ziua de după. De ieri, am încheiat mandatul de ministru. De astăzi, pot vorbi neîncorsetat de constrângerile inerente unei funcții oficiale. Și voi vorbi. Am fost onorat să duc acest mandat, ca și pe precedentele. Încă o dată le mulțumesc colegilor din Ministerul Justiției care au pus umărul, foarte buni, o să îi apăr în continuare ca parlamentar.Am fi continuat, dacă expertiza de negocieri a USR la formarea guvernului nu ar fi fost atât de greu de depășit. Asta e, Cioloș a avut jocuri europene în picioare, călit în negocieri de anvergură ani de zile la rând! Noi, mai ca la negocierile tradiționale de pe Dâmbovița.Ieri seară, am avut o discuție normală ”predare/primire” cu Stelian Ion.  O să îl sprijin cât pot, în fond, facem parte din aceeași coaliție, dar o să îmi dau și cu părerea când cred că am soluții pe care nu le vede.Legat de mandat, am publicat ieri pe site un bilanț de măsuri concrete, nu ”bla-bla”," își începe Predoiu expunerea de idei după predarea mandatului. 

 

Predoiu explică de ce nu a desființat Secția de Investigare a Magistraților

 

"Știu că mulți îmi reproșează că nu am desființat SIIJ.Uită că un ministru nu poate lucra decât în cadrul mandatului programului de guvernare și în marja deciziei prim ministrului. Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligația din programul de guvernare al guvernului Orban 2.Ea suna așa: ”1. Finalizarea proiectului de lege privind desființarea SIIJ”. Proiectul a fost finalizat în februarie și trimis la CSM pentru avizare, unde este și astăzi, deși am cerut acest aviz prin scrisori oficiale repetate.De ce doar atât ca obiectiv? Pentru simplul motiv că nu am avut majoritate care să ne treacă proiectul. Majoritatea PSD respinsese deja două proiecte de desființare a SIIJ în Parlament. De ce nu OUG? Pentru două motive, între care consecința că ar fi avut aceeași soartă dupa 2-3 săptămâni, respinsă în Parlament de majoritatea PSD, timp în care s-ar fi creat o serie de situații tranzitorii imposibil de gestionat fără riscul pierderii unor dosare, specialiștii știu la ce mă refer. Acum există această majoritate pro-justiție și mă bucur că a fost anunțat termenul ianuarie pentru desființarea SIIJ.Nu mi-a fost clar dacă prin lege sau OUG.Daca e să fie prin lege, ar trebui ca CSM (care de regulă își ia vacanță până la 15.01) să dea până atunci avizul pe proiectul MJ deja depus de câteva luni la CSM, iar Parlamentul să facă o sesiune extraordinară.Daca e OUG, începând de azi se poate da în fiecare zi, Guvernul Cîțu are și capacitatea (juridică) deplină și majoritate parlamentară," este mesajul lui Cătălin Predoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel