Pentru unii, este singura modalitate rapidă de a câștiga 100, 150 sau chiar 200 de euro pe zi. Pentru alții, este un compromis dureros, între frig, incertitudine și riscul de a fi păcăliți.
Într-o dimineață rece de noiembrie, pe străzile din Frankfurt Ostend, apar primele siluete. Rând pe rând, bărbați îmbrăcați în echipament de muncă se aliniază de-a lungul străzii Howaldtstraße. Fumul țigărilor se ridică încet, amestecat cu ceața densă, iar primele raze ale soarelui luminează rucsacii sprijiniți în dreptul ferestrelor de la subsol.
Pe măsură ce se luminează, grupul crește. Oameni care se cunosc, își dau mâna, schimbă câteva cuvinte în română sau rusă. Sunt, clar, o comunitate strânsă, unită nu de prietenie, ci de supraviețuire.
Printre ei, un bărbat înalt, cu un anorak verde și teniși albi, pare liderul neoficial. Vorbește mai mult, explică mai deschis: aici vin zilieri care speră la o zi de muncă plătită pe loc.
De ce aleg strada, și nu Job-Center-ul
Majoritatea sunt din Republica Moldova, dar printre ei sunt și români. Toți așteaptă mici firme de grădinărit sau echipe de muncitori care au nevoie de forță de muncă fără birocrație: descărcat, cărat, săpat, sprijinit la lucrări simple. Nici diplomă nu trebuie, nici germană.
Petru este unul dintre puținii care pot discuta pe limba germanilor. Își alege cu grijă cuvintele.
„La Job-Center e complicat, și durează mult”, spune el. „Aici aștepți uneori câteva zile, dar nu mai mult.”
Pe stradă, câștigurile sunt mai mari și mai rapide:
- minim 15 euro pe oră,
- între 100 și 150 de euro pe zi,
- uneori chiar 200 de euro.
Dar totul vine la pachet cu un risc constant: un angajator fără scrupule te poate lăsa fără bani la finalul zilei.
Petru mai spune că cei mai mulți stau în cămine pentru muncitori, în Offenbach, orașul vecin mai sărac. „Suntem câte doi în cameră. Casa ne-a găsit-o administratorul, și el tot din Moldova”, povestește.
Unii au acte, alții nu. Uneori apare și câte un pașaport fals. „Mai mult nu vreau să spun”, închide Petru discuția.
Între speranță și epuizare: povestea unui român de 60 de ani
Când grupul începe să se împrăștie spre Sonnemannstraße, acolo stă Vasile. Nu amestecat în discuții, ci puțin retras, cu rucsacul ținut în mână, ca să nu îl pună pe asfaltul umed.
Este român și, la cei 60 de ani ai lui, probabil cel mai vârstnic de acolo. A învățat meseria de zidar în Româna socialistă.
„Maurer am fost, atunci, în comunism”, spune scurt, cu un gest de dispreț, ca și cum ar alunga amintirea.
A lăsat acasă trei copii. Cel mare se pregătește de nuntă. „Sper să devin bunic curând”, spune, iar ochii îi lucesc pentru o clipă, într-un amestec de oboseală și speranță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
