Casa Albă: Biden așteaptă cu nerăbdare să vorbească cu viitorul premier britanic Sunak

Alexandra Curtache |
Data publicării:

Președintele american Joe Biden așteaptă cu nerăbdare să vorbească cu viitorul prim-ministru al Marii Britanii, Rishi Sunak, în zilele următoare, a declarat luni secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Jean-Pierre a precizat că protocolul prevedea ca președintele american să aștepte pentru a-și prezenta felicitările până după ce un nou prim-ministru britanic se va întâlni cu monarhul britanic și va fi invitat oficial să formeze un nou guvern.

"Dar președintele Biden așteaptă cu nerăbdare să vorbească cu ministrul Sunak în zilele următoare", a spus Jean-Pierre, subliniind angajamentul Washingtonului de a continua cooperarea strânsă cu Marea Britanie, conform Reuters.

Vezi și

 

Marea Britanie: Rishi Sunak va fi numit oficial premier marţi

 

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, va fi primit marţi în audienţă de către regele Charles al III-lea, care îl va numi oficial premier al Regatului Unit, a anunţat Downing Street într-un comunicat, relatează AFP.

Liz Truss, care a demisionat joia trecută din funcţia de premier, va ţine un discurs în faţa Downing Street în jurul orei 10:15 (9:15), apoi va merge la Palatul Buckingham pentru a fi primită de suveranul Charles al III-lea. După aceea, Rishi Sunak va fi primit de rege, care îl va însărcina cu formarea unui nou guvern. El va merge în Downing Street unde va ţine un discurs în jurul orei 11:35 (10:35 GMT).

Sunak, în vârstă de 42 de ani şi fost ministru de finanţe, va deveni al treilea premier al Regatului Unit în mai puţin de două luni.

Rishi Sunak va fi primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani.

Aceasta va fi, de asemenea, prima nominalizare a unui prim-ministru pentru noul suveran Charles al III-lea, care a venit la tron pe 8 septembrie după moartea reginei Elisabeta a II-a.

 

Rishi Sunak promite ''stabilitate şi unitate'' în faţa ''profundelor dificultăţi economice''

 

Noul premier britanic Rishi Sunak a promis luni să aducă "stabilitate şi unitate" în faţa "profundelor dificultăţi economice" cu care se confruntă Regatul Unit, relatează AFP şi Reuters.

"Nu există nicio îndoială că ne confruntăm cu profunde dificultăţi economice", a declarat Sunak în prima luare de cuvânt de la câştigarea cursei pentru preşedinţia Partidului Conservator.

Continuă știrea aici..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel