Cartea lui Sarkozy, o adevărată furtună. Dezvăluiri despre CIOCNIREA cu Băsescu: „Nu te sinchisi!“

Sub titlul Le Temps des Tempêtes (Vremea furtunilor) a apărut prima parte – la editura L’Observatoire – din fluxul memorialistic consacrat de Nicolas Sarkozy anilor 2007-2012, perioadă în care a deţinut preşedinţia Franţei. 

Scriitorul Dan Ciachir a relatat, în exclusivitate pentru DC NEWS, câteva pasaje din cartea fostului președinte francez, Nicolas Sarkozy -Le Temps des Tempêtes (Vremea furtunilor)

La paginile 462-463 ale cărţii există un pasaj referitor la perioada de şase luni în care Franţa a deţinut, în anul 2008, preşedinţia Uniunii Europene şi care cred că ne interesează şi pe noi, românii:

”Am luat imediat – spune Nicolas Sarkozy – o serie de măsuri care puteau trece drept chiţibuşuri, dar care pentru mine îşi aveau raţiunea lor în direcţia ce voiam să o adopt şi care, mai ales, doream să fie proprie Europei. Şi am anunţat că, în cele şase luni ale preşedinţiei franceze, voi suspenda şedinţele la ora 22.30 pentru a le relua la 8.30 dimineaţa. Trebuia să învăţăm a lucra raţional şi numai raţional nu era să încheiem toate întâlnirile noastre la vârf la ora 3 dimineaţa.

Această hotărâre a avut şi o urmare. Am anunţat că în şedinţe voi refuza dreptul la cuvânt pe aceeaşi temă mai mult de două ori aceluiaşi şef de stat sau premier. Adunaţi 27 în jurul mesei, trebuia să ne disciplinăm dacă voiam să fim cât de cât eficienţi. Asta mi-a adus, de la început, o ciocnire puternică cu preşedintele român, căruia am refuzat să-i dau cuvântul pentru o a treia intervenţie. Acesta făcea valuri, mă acuza că dispreţuiesc cele 19 milioane de români şi ameninţa că părăseşte şedinţa. I-am răspuns, recunosc, cam nediplomatic: `Nu te sinchisi, dă-i înainte!`”.

Dacă nu ne înşală memoria, la acea vreme preşedintele României era Traian Băsescu.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy