Caracal. Tribunalul Olt, DECIZIE în cazul lui Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu. Poate fi CONTESTATĂ în 48 de ore

Andreea Cosma |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Magistraţii Tribunalului Olt au menţinut, marţi, măsura arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi din dosarul "Caracal", Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, soluţia fiind pronunţată în camera de consiliu şi putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

La termenul de marţi privind verificarea măsurilor preventive faţă de Dincă şi Risipiţeanu, în prezent deţinuţi în Penitenciarul Craiova, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi a decis menţinerea acesteia.

În ce priveşte dosarul "Caracal", familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu au solicitat judecătorului de cameră preliminară retrimiterea rechizitoriului la procurori, în vederea completării urmăririi penale, iar miercuri, 3 iunie, este termen pentru deliberare şi pronunţare.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din "cazul Caracal", Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.

Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel