Caracal. Coarnă, DECLARAŢII-ŞOC: "Dacă azi ar mai suna Alexandra la 112, s-ar repeta situaţia"

Andreea Cosma / 14 sep 2019, 15:37 Salveaza PDF Comentarii

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat, sâmbătă, că dacă Alexandra Măceșanu ar suna din nou la 112, la aproape două luni de când nu a fost salvată, situația s-ar putea repeta.

Întrebat, sâmbătă, la Digi24, ce s-a schimbat din momentul în care Alexandra Măceșanu a sunat de trei ori la 112 să spună că a fost răpită și violată, însă intervenția polițiștilor a fost tardivă, președintele SNPPC, Dumitru Coarnă a spus că situația s-ar putea repeta.

„Nu s-a schimbat nimic. Nu contează cât e tura, că e de 8, de 12 sau de 24 de ore, problema de fond e că există un singur polițist care răspunde. (...) Nu s-a schimbat nimic. Astăzi, dacă ar mai suna Alexandra, dacă folosim metoda absurdului și reducem totul la absurd, da, se poate repeta, poate fi identic”, a spus Coarnă.

Potrivit acestuia, încă un post telefonic la care să răspundă un polițist atunci când se apelează la 112 există, la Slatina, însă lipsește personalul.

„Postul telefonic există. E vorba de personal. De exemplu, la Slatina avem două linii telefonice. Mai trebuiau cinci oameni pentru încă o tură. Trebuie finanțate funcțiile, scoase la concurs și încadrate direct. Eu încadrăm acolo specialist în comunicare”, a mai spus Coarnă.

Potrivit președintelui SNPPC, situația din județul Olt este similară în aproape toate județele din țară.

sursa: Mediafax

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.25