Britcoin, prima criptomonedă lansată de un stat. Marea Britanie analizează avantajele

britcoin--prima-criptomoneda
Britcoin, prima criptomonedă
Britcoin - Marea Britanie analizează posibilitatea de a crea o monedă digitală oficială, pentru care ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak, ar propune denumirea "Britcoin", informează agenţia Associated Press.

Banca Angliei şi Ministerul britanic de Finanţe au anunţat luni că analizează avantajele unei monede digitale emisă de la nivel central, în contextul în care plăţile în numerar sunt în declin, în principal din cauza pandemiei.

Britcoin, monedă digitală lansată de Marea Britanie

Banca centrală de la Londra a explicat că noua monedă digitală, dacă va fi creată, va putea fi folosită de persoane fizice şi companii în paralel cu moneda clasică.

"Viziunea noastră este în sensul unui sector al serviciilor financiare mai transparent, mai ecologic şi mai avansat din punct de vedere tehnologic. Şi, dacă vom putea capta potenţialul extraordinar al tehnologiei, vom cimenta poziţia Marii Britanii de centru financiar internaţional. Britcoin?", a declarat luni ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak.

Nu este însă singura țară care încearcă o monedă digitală: China încearcă să facă posibilă folosirea monedei sale digitale pentru sportivii și vizitatorii străini în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, a declarat un oficial de top al băncii centrale, citat de CNBC.

Acesta ar putea fi primul test pentru moneda digitală chineză cu utilizatori internaționali.

Li Bo, viceguvernator al Băncii Populare a Chinei (PBOC), a mai spus că obiectivul yuanului digital sau e-CNY (yuanul chinez electronic) nu este de a înlocui dolarul SUA pe scena internațională.

PBOC a început testarea yuanului digital în 2014 și a lansat recent o serie de proiecte pilot locale, care permit locuitorilor orașelor, inclusiv Shenzhen și Beijing, să testeze moneda cu comercianții cu amănuntul. E-CNY vizează înlocuirea numerarului și a monedelor aflate în circulație și creșterea plăților fără numerar în China. Nu este o criptomonedă și nu este concepută ca bitcoin.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close