Brexit: Marea Britanie a votat pentru rămânerea în uniunea vamală cu UE

Narcis Popa |
Data publicării:
brexit
brexit

Marea Britanie ar putea rămâne în uniunea vamală cu Uniunea Europeană după Brexit. Votul a fost dat deja în Camera Superioară a Parlamentului britanic, limitând astfel efectele Brexitului. 

 Guvernul condus de Theresa May a înregistrat, miercuri seară, o înfrângere stânjenitoare în Camera Lorzilor (camera superioară a parlamentului britanic) care a votat un amendament referitor la posibilitatea Marii Britanii de a rămâne în interiorul uniunii vamale după ieşirea ţării din Uniunea Europeană, transmite Reuters. 

Amendamentul respectiv, adoptat cu cu 348 voturi pentru şi 225 voturi împotrivă, nu afirmă în mod explicit că Marea Britanie trebuie să ajungă la un acord cu privire la uniunea vamală. 

Polemică în Partidul Conservator 

Şefa executivului britanic a declarat constant că Marea Britanie va părăsi piaţa unică şi uniunea vamală după ce va ieşi din UE, în martie anul viitor, astfel că Londra poate negocia propriile acorduri de comerţ liber. Această poziţie a adâncit divizările din interiorul Partidului Conservator şi a extins perspectiva unei înfrângeri în Camera Lorzilor, unde conservatorii nu deţin o majoritate. 

Parlamentarul conservator David Jones a descris amendamentul adoptat miercuri drept o încercare de 'a da oxigen' susţinătorilor UE. ''Este un amendament foarte ciudat. Sincer, el nu va opri Brexit-ul şi nu ne va cere să rămânem în uniunea vamală'', a explicat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel