BOR anunță primele măsuri împotriva părintelui Calistrat, cel care a agresat o femeie în curtea mănăstirii 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Părintele Calistrat
Părintele Calistrat

Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, nu mai poate sluji pe durata cât va fi anchetat pentru că a agresat o femeie în curtea lăcaşului de cult, au informat, luni, reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor.

Până la finalizarea anchetei, părintele Calistrat este oprit de la slujire. Asta înseamnă că nu mai poate oficia slujbe şi nu mai poate spovedi, însă poate sta de vorbă cu credincioşii şi poate participa la Sfânta Liturghie, dar nu ca preot slujitor.

"Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor. În luarea unei decizii finale se va lua în calcul şi rezultatul plângerii depuse la Poliţie de persoana implicată în incident. O astfel de situaţie produce, desigur, multă durere şi întristare; ea devine prilej de sminteală şi de judecată. Perioada de post care începe mâine este, pentru toţi credincioşii ortodocşi, şi un timp al pocăinţei, al cercetării conştiinţei, al mărturisirii păcatelor proprii. Nădăjduim să fie timp cu folos, care să aducă mângâiere celor răniţi şi pace inimilor tulburate", a declarat preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Filmarea a fost preluată de mass-media



Decizia a fost luată după ce părintele Calistrat, de la Mănăstirea Vlădiceni, apare într-o înregistrare apărută în spaţiul public în timp ce loveşte o femeie, în curtea unei biserici, la incident asistând mai mulţi enoriaşi.

Arhiepiscopia Iaşilor a demarat o anchetă.

IPJ Iaşi a confirmat că a fost primită o sesizare de la femeia agresată, în acest caz fiind demarate cercetări.

Părintele Calistrat (Constantin) Chifan este absolvent al Facultăţii de Teologiei Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, promoţia 2014. A urmat apoi cursuri de master, absolvite în 2016. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel