Bilanț coronavirus Marea Britanie, 11 mai: 210 noi decese, ridicând numărul morţilor la peste 32.000

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Marea Britanie a înregistrat în ultimele 24 de ore 210 noi decese de COVID-19, ridicând numărul morţilor raportaţi în spitale, reşedinţe pentru bătrâni şi domicilii în total la 32.065, informează luni Ministerul britanic al Sănătăţii citat de EFE.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 100.490 de teste şi au fost diagnosticare 3.877 noi contagieri, după ce guvernul a dat publicităţii foaia de parcurs pentru relaxarea măsurilor de restricţie care va începe miercuri.

Executivul conservator al lui Boris Johnson a divulgat luni detaliile tehnice ale planului, care prevede ca săptămâna aceasta să revină la locurile de muncă angajaţii din domeniul manufacturier, construcţii, logistică şi distribuţie.

Se recomandă de asemenea cetăţenilor să-şi acopere nasul şi gura în spaţiile închise şi să menţină distanţa de securitate faţă de alte persoane.

De săptămâna aceasta, se vor putea face exerciţii în aer liber ori de câte ori se doreşte pe teritoriul Angliei, însă aceste activităţi vor fi restrânse la o dată pe zi în Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor.

 

Carantină de 14 zile călătorilor care vin cu avionul în Marea Britanie

 

În iunie, guvernul va evalua redeschiderea limitată a şcolilor. Se preconizează să fie reluate cursurile preşcolare şi primare, urmând ca cele gimnaziale să nu fie reluate înainte de cel puţin septembrie.

Redeschiderea centrelor comerciale neesenţiale nu este prevăzută până în iunie, dacă nu vor fi date alte dispoziţii până atunci, în timp ce saloanele de coafură, frizeriile, restaurantele, pub-urile şi cinematografele se vor deschide de abia în iulie.

Executivul a anunţat că va impune o carantină de 14 zile călătorilor care vin cu avionul în Marea Britanie pentru a evita noi contagieri din import.

Măsura va fi aplicată în următoarele săptămâni, deşi nu există încă un calendar detaliat şi va avea unele excepţii pentru persoanele care se deplasează din motive de siguranţă naţională, sau pentru îndeplinirea unor "obligaţii internaţionale" în Marea Britanie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel