Băsescu: „Când bârfiți SIE, să știți că îi BÂRFIȚI și pe oamenii aceștia, care au MURIT apărând ambasada”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Traian Băsescu a afirmat astăzi, în direct pe B1TV, că președintele Iohannis trebuie să vorbească, în discursul planificat pentru ora 17:00, în primul rând despre atacul terorist asupra ambasadei de la Kabul. Un ofițer SIE a decedat, iar un altul a fost rănit în urma atentatului.

„În primul rând, ar trebui să vorbească despre Kabul. Este un lucru foarte grav, care s-a petrecut acolo, o ambasadă atacată. Au fost oamenii de la securitate... Când bârfiți SIE, să știți că îi bârfiți și pe oamenii aceștia, care au murit apărând ambasada. Deci oamenii aceștia de la securitate, care sunt ofițeri SIE, merită să fie pomeniți de președinte astăzi", a afirmat Traian Băsescu, în emisiunea Talk B1 moderată de Laurențiu Botin.

Asaltul terorist comis în noaptea de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care își desfășura activitatea Ambasada României la Kabul, în urma căruia un diplomat român a fost ucis, iar un altul a fost grav rănit aduce în discuție lipsa secutrității corespunzătoare a misiunilor diplomatice în zone de conflict, o temă intens dezbătută în spațiul public după episodul Bengazi, din anul 2012.

Atentatul de la Kabul prezintă multe asemănări cu atacul comis la complexul diplomatic american din Benghazi (Libia) pe data de 11 septembrie 2012 de către membrii grupării islamiste Ansar al-Sharia. Atunci atacul s-a soldat cu moartea ambasadorului SUA în Libia J. Christopher Stevens, primul caz al unui diplomat american ucis după anul 1979, și a generat dezbateri intense în SUA despre siguranța misiunilor diplomatice în zonele de conflict.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel