Barurile și cluburile care încalcă regulile de protecţie sanitară vor fi închise. Ministrul Bode: Sancţiunile nu sunt suficiente, din păcate

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
restaurant
restaurant

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat luni că doreşte o lege pentru suspendarea activităţii agenţilor economici care au primit sancţiuni repetate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară, scrie Agerpres. 

“O să solicit PNL să discute în coaliţie, foarte serios, ca în această săptămână, în agenda Parlamentului, să fie adus în dezbatere şi aprobat proiectul de lege care modifică OUG privind regimul sancţiunilor. Am văzut că sancţiunile nu sunt suficiente, din păcate. Îmi doresc ca legislaţia să fie modificată, mai exact Legea 55/2020, astfel încât după una-două-trei sancţiuni, instituţiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă măsurile de protecţie sanitară”, a spus Bode la Digi24.

El a arătat că legea trebuie să fie foarte clară, să existe o prevedere prin care activitatea să fie suspendată pentru două săptămâni, iar dacă nu se ţine cont de această măsură, se poate vorbi de o infracţiune. “Intenţionăm să venim cu o ordonanţă de urgenţă în acest sens”, a mai spus Bode.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel