Bădălău, strigăt de LUPTĂ în PSD: "Moțiunea, singura opțiune a partidului"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că singura opţiune a PSD faţă de actualul guvern este moţiunea de cenzură.

"Penitenciarele noastre nu corespund normelor europene şi atunci în loc să dăm daune materiale s-au gândit să le reducă din zilele de pedeapsă, în mare cam despre asta este vorba cu recursul compensatoriu. El a fost votat de toate partidele, inclusiv de către liberali, a fost promulgat de preşedintele Iohannis urmând demagogia pe care aţi văzut-o că hoţii şi criminalii sunt pe stradă. Aflăm săptămâna asta că rămâne la fel recursul compensatoriu, e o întreagă demagogie şi au demonstrat că nu a fost decât o minciună în campanie şi nu o pot rezolva. Mai auzim şi povestea cu declaraţiile de avere pentru toată populaţia. Hai să facem şi declaraţii când plecăm din oraş şi intrăm pe vremea vechiului regim!", a declarat Niculae Bădălău.

El a făcut referire şi la situaţia financiară a României, respectiv la pensii şi salarii.

"Noi am spus foarte clar că oamenii nu numai că vor îngheţa pensiile şi salariile, dar le vor şi tăia. Noi am plecat cu un deficit de 2,6%, UE ne permite un deficit de până în 3%. Dânşii vin şi anunţă azi 4,6%, asta înseamnă că am avut mult mai multe cheltuieli decât venituri având o balanţă comercială deficitară. La 4,6%, obligatoriu înseamnă anul viitor monitorizare din partea Comisiei Europene pe domeniul finanţe, iar monitorizarea înseamnă şi măsuri ferme cu tăieri de salarii şi pensii şi asta nu înseamnă că va tăia Guvernul, ci va tăia UE, asta e o poveste care se încearcă", a completat Niculae Bădălău.

Liderul PSD Giurgiu a menţionat că nu crede că va fi temperată creşterea euro faţă de leu.

"Mai avem un proiect prezidenţial cu România educată, dar tăiem bani de la Învăţământ, Agricultură şi Transporturi că am terminat autostrăzile. Aici, PSD are o singură opţiune, moţiunea!", a adăugat Niculae Bădălău.

Senatorul PSD Giurgiu a mai spus că bugetul pentru anul viitor nu se va putea face fără o negociere din partea social-democraţilor.

"Aici trebuie să negociem, măcar să rămână veniturile românilor cele actuale plus creşterea la pensii din ianuarie pentru că dacă nu e un buget corelat pe venituri, nu vom vota bugetul, dar dacă bugetul pică, e o moţiune de cenzură, pică guvernul. PSD deţine majoritatea în Parlamentul României", a încheiat Niculae Bădălău.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel