Autoritățile vor să consolideze clădirile cu risc seismic din București. Primul pas: se uită la ele

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Clădirile vechi din București vor fi consolidate
Clădirile vechi din București vor fi consolidate

Autoritățile susțin că vor demaa un program de consolidare a clădirilor vechi din Bucureşti. Primele "evaluări vizuale" ar urma să înceaptă până în luna septembrie. Prioritate vor avea imobilele de dinainte de 1968.

Primele evaluări vizuale rapide ale imobilelor din Capitală ar urma să înceapă până în luna septembrie, iar printre clădirile care vor avea prioritate să numără blocurile cu cel puţin trei etaje construite înainte de 1968 şi construcţiile cu funcţiuni în domeniul educaţiei şi al sănătăţii.

Precizările au fost făcute, vineri, de şeful Departamentului Urbanism din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, Bogdan Suditu, la finalul unei discuţii tehnice la care au luat parte reprezentanţi ai PMB, ai Primăriilor de sector, ai Ministerului Dezvoltării, ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ai Universităţii Tehnice de Construcţii şi ai unor ONG-uri.

Suditu a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, deşi cele 10.000 de blocuri realizate înainte de 1968 îndeplinesc criteriile în vederea evaluării rapide, ele nu sunt în mod obligatoriu vulnerabile. El a menţionat că în cadrul evaluării vizuale rapide va avea un rol important tipul de structură a clădirilor.

"Sunt foarte vulnerabile clădirile cu parterul flexibil. Şi atunci, cunoscând informaţiile astea din surse oficiale, chiar dacă au fost anvelopate, dacă o clădire este cu parter flexibil, un bloc care la parter are magazine, (...) nu trebuie neapărat să vedem o crăpătură ca să înţelegem că este potenţial vulnerabilă", a spus el.

Primele clădiri în vizor: cele construite înainte de 1968

 

Bogdan Suditu a adăugat că vor fi coroborate datele deţinute de către autorităţile locale şi cele centrale, de către Universitatea Tehnică, dar şi de către ONG-uri. În primul rând, vor fi colectate informaţiile referitoare la clădirile P+3 cu cel puţin zece apartamente, construite înainte de 1968. În decurs de o lună, aceste informaţii vor fi introduse într-o hartă a clădirilor, iar evaluările vizuale vor începe până în luna septembrie. Totodată, urmează să fie elaborată o hotărâre de Consiliu General, în vederea partajării responsabilităţilor între Primăria Capitalei şi Primăriile de sector. Este posibil ca Primăria Capitalei să se ocupe de zonele construire protejate, iar sectoarele să gestioneze situaţia celorlalte.

"Am avut un scenariu propus din partea colegilor ingineri, care spuneau că o sută de ingineri, în două luni şi jumătate, pot realiza evaluările acestor 10.000 de clădiri. (...) Să le vedem unde sunt situate, în aşa fel încât să prioritizăm această evaluare vizuală rapidă. S-a discutat despre criterii, pentru că Bucureştiul este foarte mare. Realizarea acestei etape de evaluare vizuală rapidă trebuie să fie partajată între PMB, respectiv Primăriile de sector", a explicat el.

Şeful Departamentului de Urbanism a evidenţiat că, potrivit noii legislaţii, nu mai este necesar acordul tuturor proprietarilor în vederea consolidării unui imobil, ci este suficient să fie de acord jumătate plus unu dintre membrii asociaţiei de locatari. În momentul în care va începe programul de consolidare, imobilul va fi debranşat de la utilităţi. El a atras atenţia asupra faptului că în prezent există clădiri expertizate cu risc seismic în zona centrală a Capitalei unde nu locuiesc proprietarii, dar apartamentele sunt închiriate.

Directorul executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Răzvan Munteanu, a declarat că evaluarea vizuală rapidă nu va încadra în mod obligatoriu imobilul într-o clasă de risc seismic. Evaluarea va permite însă acordarea unui scor, astfel încât clădirile să fie prioritizate în vederea expertizelor tehnice şi a consolidărilor.

30 de apartamente libere pentru cei care vor fi evacuați

 

"Odată cu noua lege, am reluat interacţiunea cu asociaţiile de proprietari, i-am convins de nevoia de a intra în programele de consolidare şi avem deja imobile depuse în PNRR şi în PNCCRS, avem imobile aprobate deja în valoare de 50 de milioane de euro în PNRR. Imobilele depuse în PNCCRS sunt în evaluare", a menţionat el.

Potrivit lui Munteanu, AMCCRS are deja în componenţă un birou de identificare vizuală, cu specialişti angajaţi. Începând din luna aprilie, 12 persoane vor participa la cursurile organizate de Universitatea Tehnică Bucureşti.

"Avem deja bani prinşi în buget pentru evaluarea vizuală rapidă. Odată ce vom definitiva şi vom implementa criteriile stabilite în şedinţa de astăzi, vom începe şi partea de evaluare vizuală rapidă. (...) În toamnă, cu siguranţă vom avea primele evaluări vizuale rapide", a transmis el.

Municipalitatea are un fond de 220 de apartamente de necesitate, unde pot fi relocaţi locatarii clădirilor în curs de consolidare. În prezent, 30 dintre aceste apartamente sunt libere, însă, în cazul în care va fi necesar, municipalitatea poate închiria şi alte locuinţe de pe piaţa liberă, a completat directorul executiv.

"Odată ce vom avea şi evaluarea vizuală rapidă, listele prioritare vor fi stabilite de către Ministerul Dezvoltării, vor fi aprobate prin ordin de ministru şi se vor aloca finanţările. (...) Imobilele pe care noi le-am depus în ianuarie în Programul naţional de consolidare au intrat deja în programul de evaluare şi probabil în perioada imediat următoare vom avea şi un ordin de ministru prin care vor fi aprobate listele pentru acest an. Consider că Ministerul Dezvoltării se mişcă foarte rapid şi a prioritizat total activităţile în zona consolidării", a indicat Munteanu.

În prezent sunt deschise numai două șantiere de consolidare

 

Conform acestuia, 104 imobile se află în etapa de pregătire a proiectului de consolidare. În Bucureşti, în prezent, sunt deschise două şantiere.

"Până la finalul anului estimăm că vom mai avea cel puţin cinci - şase şantiere deschise. (...) Categoric, nu este suficient acest ritm faţă de nevoia pe care o are municipiul Bucureşti. Odată cu aprobarea noii legi şi sectoarele sunt eligibile. Sperăm noi că va fi un efort comun al celor şapte primării din Bucureşti în programele de consolidare", a precizat directorul executiv al AMCCRS.

Primarul general, Nicuşor Dan, a estimat că, pe măsură ce se va termina etapa de proiectare, ritmul consolidării clădirilor va creşte considerabil.

"Pentru cetăţeni, mesajul este că pentru o lungă perioadă de timp de acum încolo consolidarea va fi gratuită şi ei vor trebui să apeleze la autorităţile locale, la Primării, ca să îi ajute să facă documentaţia, să meargă către această finanţare gratuită. (...) Există nişte proceduri administrative: expertizare, proiectare, execuţie. Pentru expertizare trebuie să faci achiziţie publică. Este un mecanism administrativ pe care noi nu l-am găsit deloc. Şi atunci am luat-o cu pasul zero. Domnul director (al AMRCCS - n.r.) poate să vă spună că a expertizat 100.000 de metri pătraţi. (...) Sunt peste 100 de imobile care sunt în diverse faze de proiectare. Pe măsură ce proiectarea se va termina şi va începe execuţia, ritmul să vedeţi că o să crească foarte tare", a explicat el, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel