Atenție, șoferi, încă de la intrarea în țară: Noile amenzi pentru lipsa rovinietei

Nicoleta Nicolau / 20 iul 2022, 23:31

Românii vor plăti amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei. Legea, promulgată astăzi, va intra în vigoare de la sfârșitul lunii august.

Legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, a fost adoptată de președinte miercuri, 20 iulie 2022.

Actul normativ prevede modificarea sumei amenzilor contravenţionale pentru lipsa rovinietei valabile.

Amenzi mai mari pentru rovinietă începând cu 20 august 2022

 

Potrivit noii legi, cuantumul amenzii contravenţionale pentru autoturisme este de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală admisibilă tehnic - n.r.) mai mică sau egală cu 3,5 tone de minim 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei, iar pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone - de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei.

Pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone, cuantumul amenzii contravenţionale este de minim 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) - de minim 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) de minim 5.950 de lei şi de maximum 11.900 de lei.

Cuantumul amenzilor pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei, iar pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) - de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.

 

Atenție de unde cumpărați rovinieta pentru România. CNAIR avertizează cu privire la existenţa unui site pirat

 

CNAIR atrage atenția cu privire la existența unui site neautorizat prin intermediul căruia se vând roviniete. 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a constatat existenţa în mediul online a unui portal web care nu este autorizat în vederea încasării tarifului de utilizare (rovinieta), respectiv www.digitale-vignette-online.ro .

"Astfel, rugăm utilizatorii să achite rovinieta numai la distribuitorii autorizaţi, ale căror puncte de distribuţie/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al companiei, http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie sau pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro . CNAIR nu îşi asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate", se arată într-un comunicat al companiei de drumuri.

În acelaşi timp, la achitarea unei roviniete pe site-ul www.digitale-vignette-online.ro, utilizatorii achită costuri suplimentare care ajung să fie în cuantum de aproape 200% faţă de preţul real al unei roviniete (ex: pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de către CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro, reprezentând tariful stabilit de legislaţia în vigoare, iar pe portalul www.digitale-vignette-online.ro suma achitată este de 8.90 euro, din care 5,90 euro reprezintă "taxa de serviciu").

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0