Atac în SUA: Doi morți, patru polițiști răniți

Narcis Popa |
Data publicării:
Un viitor mire a încercat să jefuiască un magazin după ce a pierdut toți banii de nuntă în criptomonede
Un viitor mire a încercat să jefuiască un magazin după ce a pierdut toți banii de nuntă în criptomonede

Patru poliţişti sub acoperire din metropola texană Houston au fost împuşcaţi şi răniţi luni în timp ce încercau să prezinte un mandat în cadrul unei anchete privind drogurile, iar doi suspecţi au fost ucişi când forţele de ordine au ripostat cu focuri de armă, informează Reuters.

Potrivit şefului poliţiei din Houston, Art Acevedo, doi dintre poliţişti au fost răniţi în gât şi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale. Starea lor era critică, dar stabilă. Un alt agent a fost rănit în umăr şi externat după scurt timp, iar un alt poliţist rănit era în stare bună, a precizat poliţia pe Twiter. În timpul incidentului, un alt membru al forţelor de ordine s-a accidentat la genunchi.

Agenţii au fost împuşcaţi când au încercat să intre într-o locuinţă pentru a aduce la cunoştinţă un mandat, cu puţin timp înainte de ora locală 17.00 (23.00 GMT).

"Imediat după ce au spart uşa, poliţiştii au fost întâmpinaţi cu focuri de armă de unul sau mai mulţi suspecţi din locuinţă", a relatat Acevedo. Ei au fost răniţi de gloanţe trase cu pistoale semiautomate.

O echipă SWAT, specializată în intervenţii armate, a preluat conducerea operaţiunii şi a trimis în locuinţă doi roboţi, care au transmis imagini în care s-a văzut că doi suspecţi fuseseră atinşi de gloanţele poliţiştilor. S-a constatat că suspecţii au decedat pe loc.

Ancheta la adresa respectivă a început după ce un vecin a anunţat poliţia că suspecţii vând heroină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel