Armata rusă gata să invadeze orașul Herson. Primarul: "Hersonul este şi rămâne ucrainean".

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Soldații ucraineni se confruntă cu un nou adversar: tranșeele noroioase
Soldații ucraineni se confruntă cu un nou adversar: tranșeele noroioase

Armata rusă a ajuns la porţile oraşului ucrainean Herson, în sudul ţării şi la nord de Crimeea, a declarat primarul acestui oraş, în noaptea de luni spre marţi, informează AFP.

„La porţile Hersonului, armata rusă a instalat puncte de control. Este dificil de spus cum va evolua situaţia", a scris pe pagina sa de Facebook primarul Hersonului, Igor Kolihaev, adăugând că "Hersonul este şi rămâne ucrainean". "Hersonul rezistă!", a declarat el.

Armata rusă plănuia să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei - Kiev, Harkov şi Herson - într-o "operaţiune specială" de două zile, dar blitzkrieg-ul lui Vladimir Putin a eşuat lamentabil, pentru că în cinci zile armata ucraineană a respins toate atacurile inamice asupra acestor oraşe, a relatat luni agenţia de presă Unian, citând surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

 

Peste 70 de militari ucraineni au fost ucişi



Totodată, guvernatorul regional din oraşul Ohtirka (situat în nord-estul regiunii Sumî), Dmitro Jiviţki, a scris pe Facebook că peste 70 de militari ucraineni au fost ucişi când trupele ruse au bombardat baza militară din oraş, potrivit Reuters.

Forţele militare ruse au lansat joia trecută o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei - terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit unei estimări a ONU, UE trebuie să se pregătească pentru o criză umanitară "de proporţii istorice" în Ucraina.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel