StiriDiaspora Știri Scandal diplomatic între Franța și Polonia. Guvernul polonez cere explicații după afirmațiile lui Macron 

Scandal diplomatic între Franța și Polonia. Guvernul polonez cere explicații după afirmațiile lui Macron 

Guvernul Poloniei l-a convocat, vineri după-amiază, pe ambasadorul Franţei, pentru a-i cere explicaţii în contextul tensiunilor dintre preşedintele Emmanuel Macron şi premierul polonez, Mateusz Morawiecki.

Ministerul de Externe de la Varşovia a anunţat vineri după-amiază că l-a convocat pe ambasadorul Franţei, după ce Emmanuel Macron l-a acuzat pe premierul Mateusz Morawiecki de "antisemitism de extremă-dreapta". "În urma declaraţiilor conţinute în interviul pe care preşedintele Republicii franceze, Emmanuel Macron, l-a acordat cotidianului Le Parisien, ministrul polonez de Externe, Mateusz Morawiecki, a decis convocarea ambasadorului Franţei", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, citat de cotidianul Le Figaro.

Alegerile din Franța. Macron îl acuză pe premierul Poloniei de ingerință și suport pentru Marine le Pen

Într-un interviu acordat joi cotidianului Le Parisien, Emmanuel Macron l-a acuzat pe premierul Poloniei de "ingerinţe în campania electorală din Franţa", referindu-se la apropierea sa de candidata Marine Le Pen. De asemenea, Emmanuel Macron l-a acuzat pe Mateusz Morawiecki de "antisemitism de extremă-dreapta".

Tensiunile au izbucnit după ce Mateusz Morawiecki a criticat eforturile diplomatice ale lui Emmanuel Macron în relaţia cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru oprirea războiului din Ucraina. "Domnule preşedinte Macron, ce aţi obţinut după atâtea negocieri cu Putin?! Nu se negociază cu criminalii, criminalii trebuie combătuţi", afirmase Mateusz Morawiecki.

În replică, preşedintele Franţei a catalogat "nefondate" şi "scandaloase" criticile prim-ministrului polonez, relatează Mediafax.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes