Universitatea din Almeria a găzduit recent unul dintre cele mai solemne evenimente ale academiei: un total de 54 de cercetători au obținut oficial cea mai înaltă diplomă universitară. Printre aceștia se numără și Mirela Ileana Buzica, prima doctorandă din familia sa.
Aplaudată și felicită cu mândrie, Mirela nu a sărbătorit doar obținerea unei diplome. În acel moment erau prezente și călătoria ei din România, anii în care a făcut curățenie în case și acele dimineți interminabile în care a devorat mii de pagini pentru a se integra într-o țară în care a ajuns într-o zi fără nimic.
„Și ce o să faci?”, a întrebat-o mama ei când i-a spus că rămâne în Spania. După mai bine de douăzeci de ani, acea îndoială plină de îngrijorare a rămas în urmă: astăzi, Mirela Fieana Buzica este doctor în educație.
Românca nu știa limba și a făcut curățenie în case
Mirela a sosit în Spania în 2004. Avea 23 de ani, avea bacalaureatul luat, însă nu știa deloc limba spaniolă. A venit în vacanță, dar a decis să rămână. Fără acte, în afară de un permis temporar și fără un plan clar, a început să facă curățenie în case și să îngrijească persoane în vârstă.
„În România lucram într-un birou. Mi-am spus: dacă am decis să rămân, asta e”. Familia ei nu a înțeles. „Cu tot efortul pe care l-am depus ca să trăiți bine?”, i-a reproșat mama ei.
Mirela știa că era doar o etapă. A învățat limba singură, cu dicționare și cărți împrumutate, în timp ce spăla rufe dimineața și studia după-amiaza: „Nu făceam nimic altceva”.
Românca a fost nevoită să repete clasa a XII-a
În 2009, a început validarea studiilor sale, pentru care a trebuit să repete clasa a XII-a, deoarece nu susținuse examenul de admitere la facultate în țara sa.
L-a susținut, l-a promovat și s-a întrebat din nou: „Și acum ce fac?”.
Și, în fața acestei îndoieli, i-a venit în minte o amintire simplă: o micuță Mirela care se juca de-a profesoara cu păpușile ei. Și, agățându-se de această amintire fugară ca de o salvare, a decis să studieze Educația timpurie, fără un loc public, la distanță și lucrând ca menajeră pentru a-și putea plăti studiile. A reușit să-și termine studiile și să obțină primul său loc de muncă ca educatoare, dar, din nou, a revenit nemulțumirea: „Eram deja într-o sală de clasă, dar simțeam că nu progresam”.
Loc de muncă și studii în același timp
S-a înscris la Educație Socială la Universitatea din Almería. Lucra de la 9.00 la 17.00 și, când închidea ușa casei, începea a doua zi de muncă. Uneori nu putea să participe la cursuri, programul ei pur și simplu nu îi permitea. În schimb, profesorii îi trimiteau sarcini suplimentare pentru a compensa fiecare absență.
„Aveam mai mult de lucru decât colegii mei”, își amintește ea.
Vorbește despre momentele în care, epuizată, își punea mereu aceeași întrebare: „De ce fac asta?”. Dar răspunsul venea cu aceeași fermitate: „Când îmi propun ceva și îmi doresc cu adevărat, în final trebuie să reușesc”.
Mirela a fost extrem de ambițioasă. A fost șefă de clasă, reprezentantă a elevilor, a avut note maxime.
În mijlocul acestui efort tăcut, profesorul Luis Ortiz a văzut în ea mai mult decât note bune, a intuit determinare, curiozitate, sete de cunoaștere. El a încurajat-o să cerceteze și astfel, aproape fără să-și dea seama, s-a aprins o altă scânteie. Cea care, mai târziu, a condus-o la doctorat.