„Eu nu sunt un gunoi. Și, în calitate de om, am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă. Mai important de atât este demnitatea funcției publice. Eu, în mod simbolic, sunt șeful aparatului statului român, adică polițiști, asistenți medicali, profesori, funcționari publici, judecători și nu pot să accept că vreuna din persoanele astea, care lucrează pentru statul român, poate să fie tratată ca gunoi de un cetățean al acestui stat, pentru că e o formă de lipsă de respect la adresa statului însuși și la adresa autorității statului român”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat de ce nu a reacționat în același mod și în cazul altor jurnaliști care l-au jignit, președintele a explicat că nu ține o evidență a tuturor criticilor și insultelor la adresa sa. În cazul lui Ovidiu Vanghele, spune Nicușor Dan, a ajuns să citească postările jurnalistului în contextul controverselor legate de numirea procurorilor-șefi.
„Vă dați seama că nu fac Excel-uri cu ce a spus oricine despre mine. Întâmplător, pe cazul acesta, pentru că a fost un moment în care nu am înțeles... Vorbesc de momentul numirii procurorilor-șefi, în care nu am înțeles reacția unei anumite părți de societate, am citit în detaliu ce s-a scris despre acel moment. Am citit întâmplător ce a scris domnul Vanghele despre mine și am decis că nu mai avem ce discuta”, a afirmat președintele.
Cum a început conflictul dintre Nicușor Dan și Ovidiu Vanghele
Incidentul cu Ovidiu Vanghele a avut loc marți seară, 10 noiembrie, la Palatul Cotroceni. Ovidiu Vanghele, jurnalist la Centrul de Investigații Media, l-a întrebat pe președinte despre numirea Cristinei Chiriac în funcția de procuror general.
Jurnalistul a invocat un vot dat de aceasta în Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-ar fi opus sesizării Inspecției Judiciare pentru verificarea unei presupuse ingerințe în actul de justiție în care era vizată chiar ea.
„Deci dânsa a votat împotriva propunerii ca dânsa să fie cercetată. Este acest lucru parte din reformarea Justiției pe care o propuneați cetățenilor români în campanie acum un an și jumătate?”, a întrebat Vanghele.
În locul unui răspuns la subiectul ridicat, Nicușor Dan i-a comunicat jurnalistului că a dispus anterior ca acesta să nu mai fie primit la conferințele de presă de la Cotroceni.
„Față de injuriile pe care mi le-ați adus, am dispus ca dumneavoastră să nu mai veniți la conferințe de presă la Palatul Cotroceni în acest mandat. Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu”, i-a transmis președintele.
Vanghele a replicat că nu știa despre existența unei asemenea dispoziții. Jurnalistul a explicat ulterior că ajunsese la conferință în urma unei discuții cu Diana Iancu, consilier prezidențial pentru comunicare, fără să i se comunice că accesul său ar fi restricționat.
Ce a spus jurnalistul despre limbajul folosit la adresa președintelui
Conflictul nu a început în sala de conferințe. Ovidiu Vanghele a fost inițial un susținător public al candidaturii lui Nicușor Dan, însă relația sa cu actualul președinte s-a deteriorat după numirea procurorilor-șefi, în special a Cristinei Chiriac.
Jurnalistul a criticat public această numire și a făcut referiri la modul în care au fost gestionate dosarele privind abuzurile sexuale de la Seminarul Teologic din Huși, în care a fost implicat fostul episcop Corneliu Onilă.
Vanghele a recunoscut că a folosit un limbaj dur în postările sale de pe Facebook la adresa președintelui, însă a făcut distincția între insulte și înjurături.
„Nu l-am înjurat, dar am folosit la adresa lui cuvinte jignitor-dure, ofensatoare, supărătoare. Admit, fără discuție”, a declarat jurnalistul.