StiriDiaspora Știri În timp ce pacienții așteaptă operațiile, lui Nelu Tătaru i s-a interzis să profeseze. Fostul ministru este chirurg la Huși 

În timp ce pacienții așteaptă operațiile, lui Nelu Tătaru i s-a interzis să profeseze. Fostul ministru este chirurg la Huși 

nelu_tataru_ministru_sanatatii
Situație greu de înțeles în cazul fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru care totodată este medic chirurg. Procurorii i-au interzis să profeseze deși pacienții așteaptă să fie operați. 

Fostul ministru al Sănătății și președinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, măsura fiind însoțită de interdicția de a profesa pe durata acestei perioade. Decizia vine după ce Tătaru s-a prezentat luni la sediul DNA Iași, unde a fost audiat și i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat. Procurorii îl acuză că ar fi primit bani și produse alimentare din partea unor pacienți de la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, unde activează ca medic chirurg.

Avocata sa, Sandra Grădinaru, a subliniat la ieșirea de la DNA că măsura controlului judiciar este nejustificată și va fi contestată în instanță.

„Pe înregistrări nu apare nicăieri doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. (...) Este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil, având în vedere că dumnealui are discuții cu alți parlamentari și alte persoane care au imunitate, la fel cum este nelegal că s-a violat viața privată a sute de pacienți”, a declarat aceasta.

Nelu Tătaru este acuzat că a primit sume ca mici atenții de la pacienți

Luni dimineață, Nelu Tătaru, însoțit de avocați, a declarat înainte de a intra în sediul DNA Iași că nu are emoții și că se prezintă „cu inima deschisă” în fața procurorilor. Tătaru, pus sub urmărire penală luna trecută, este acuzat că ar fi primit sume între 100 și 500 de lei și produse alimentare de la pacienți. El și-a susținut nevinovăția, subliniind că nu a condiționat niciodată actul medical.

Procurorii DNA au desfășurat percheziții în cabinetul său din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, unde Nelu Tătaru își desfășoară activitatea ca medic chirurg, în încercarea de a clarifica acuzațiile de luare de mită care i se aduc.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes